Economie

Vânzarea apartamentului din București, cea mai bună decizie financiară pe care am luat-o

Independența financiară

Recent am lăsat Bucureștiul pentru un loc mai liniștit și atunci am hotărât și să vindem apartamentul pe care îl dețineam în Capitală.

Aproape fără excepție, toți cei care aflau de decizia noastră erau surprinși că nu am ales să îl păstrăm și să îl dăm în chirie. La primele remarci de acest gen făceam efortul de a ne explica decizia: sunt investiții mult mai bune pe care le putem face cu banii ăștia. Nu e tocmai ușor “să îți bați capul cu chiriașii”. Mai trebuie făcute investiții periodice dacă este închiriat și fiind la distanță e ceva mai complicat. Nu mai adaug aici și dezbaterile în ceea ce privește sustenabilitatea prețurilor imobiliarelor din România.

În fiecare caz era evident că pentru mulți, proprietarul unui al doilea imobil este considerat investitor. Are șansa unui venit oarecum previzibil și ușor de obținut.

Inițial am pus asta pe faptul că marea majoritate nu au investit în alte active, pe prejudecăți și pe faptul că experiența mea m-a făcut mai deschisă la a considera alternative de investiții. Am greșit. Problema e mult mai nuanțată. Nu întâmplător au fost oameni cu studii financiare care m-au privit cu aceeași suspiciune decizia.

Unul din motive este faptul că veniturile din prezent creează iluzia unui câștig mai bun

Suntem predispuși la a supraevalua beneficiile prezente. Cele pe termen lung sunt mai greu de apreciat cu adevărat. Viitorul îndepărtat este ceva atât de fictiv încât ne este greu să acceptăm investiții ce foarte probabil ne aduc randamente bune pe termen lung dar care pot fluctua mult până atunci. Mai știm de asemenea că mai multe câștiguri mici ne fac să ne simțim mai bine decât un câștig mare. De exemplu, zece câștiguri de 10 față de unul de 100.

Există în plus alte erori cognitive care ne influențează decizia precum puterea experiențelor recente care alimentează credința că trendul recent de creștere a prețurilor va persista pe termen lung

Dincolo de toate acestea intuiesc că există o diferență de valori. Eu am evitat mereu orice formă de credit deoarece pentru mine e importantă independența. Pentru mine asta înseamnă a nu avea datorii. Pentru alții însă independența înseamnă a avea o locuință chiar dacă este finanțată prin credit. Asta în timp ce sunt persoane pentru care a avea o locuință e chiar o constrângere a independenței pentru că limitează anumite alegeri. Am avut și eu o astfel de etapă mai devreme în viață.

În realitate, reticența mea de a avea chiriași este motivată și de faptul că percep asta ca dependență de chiriași. Conștient înțeleg că orice investiție depinde de anumiți factori și totuși percepția diferă (poate pentru că gradul de implicare directă e diferit.

Dincolo de definiții tehnice, ceea ce vreau sa aduc în atenție este că avem motivații diferite și putem înțelege lucruri foarte diferite chiar si atunci când aparent vorbim aparent de același lucruri.

Mai mult decât atât, aceste percepții nu ne sunt de obicei în atenție în mod conștient. Ne motivează comportamentele, deciziile, fără să realizăm. Lista valorilor pentru fiecare dintre noi poate fi în sine foarte diferită.

Independența financiară poate fi foarte importantă pentru unii și deloc pentru alții. Sunt persoane pentru care motivația de a economisi este cu desăvârșire absentă

Unele valori aparent conexe pot fi stabilitatea financiară sau bani, însă din nou pot lua înțelesuri foarte diferite. Stabilitatea financiară poate fi preferința pentru venit constant, caz in care ar putea fi preferate investiții în obligațiuni, depozite sau imobiliare care să genereze venituri din chirii. La fel, independența financiară este pentru alții siguranța unor resurse suficiente pe termen lung caz în care ar putea fi preferate alte tipuri de investiții, inclusiv acțiuni.

Aceste diferențe devin mai ușor de descoperit atunci când căutăm cu adevărat sa înțelegem perspectiva celor din jurul nostru

Atitudinea de superioritate sau aerul didactic nu ajută la a depăși aceste diferențe. Întrebați în schimb:

Ce este important pentru ei în viață sau carieră?
Cum știu că au obținut fiecare dintre aceste lucruri?
Ce înseamnă pentru ei fiecare dintre aceste lucruri?

Orice argument va trebui să reflecte aceste răspunsuri oricât de diferite ar fi de cele pe care le-am da noi.

Dincolo de explicații economice, cei care caută să încurajeze decizii financiare sustenabile sau cei care promovează produse financiare trebuie să înțeleagă comportamentul uman și moduri de stimulare a schimbării acestora. Altfel rata de succes va rămâne cel mult modestă.

Sursa Project-E

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button