Politică

Fratele vitreg al lui Simonis, din vânzător ambulant în conducerea a 6 companii de stat

Popovici Nicolae Cristian, fratele vitreg al șefului Camerei Deputaților, Alfred Simonis, mâna dreaptă a lui Ciolacu și Grindeanu, figurează cu venituri de la șase companii românești de stat. Nimic nu îl recomandă pentru a fi în Consiliul de Administrație al vreuneia din ele. Îl recomandă sinecurismul, adică fratele său vitreg Alfred Simonis. Anterior, Popovici a fost consilier de vânzări și absolventul uneia din cele mai slabe universități din România, universitatea fantomă de la Timișoara, Tibiscus, universitate pe care a făcut-o la apelul bocancilor și fratele său Simonis. Doar așa acești neica nimeni au putut accede în cele mai importante funcții în stat.

Popovici Nicolae Cristian consemnează cinci surse de venit în Declarația sa de avere depusă pentru 2022. Toate din bani publici. În 2023 apare o nouă sursă de venit, bineînțeles tot de la stat, astfel frățiorul vitreg al lui Simonis încasează pe spatele săracului popor român, impresionanta sumă de 188.885 RON, plus salariul ținut la secret de la Societatea de Administrare a Participațiunilor în Energie.

El este unul dintre cei 4 membri din Consiliul de Administrație al Societății Comerciale de Conservare și Închidere a Minelor Conversmin. Detalii AICI despre firma care se află sub coordonarea Ministerului Economiei și a Mediului.

Popovici și-a publicat CV-ul din care aflăm că este absoventul Facultății Tibiscus din Timișoara, una din cele mai slabe din România. Universitatea a fost la un pas de desființare și a avut interzis să mai înscrie studenți la admitere.

Detalii AICI

Popovici a fost agent și consilier de vânzări mare parte din viață: la compania Arabesque și la Autoglobus până în 2009.

A fost coordonatorul departamentului vânzări la Quark Motors până în 2014. În 2016, de nicăieri, și fără niciun alt studiu/curs în plus, devine coordonator de investiții la Aeroportul din Timișoara, taman când Alfred Simonis și Sorin Grindeanu jefuiau după bunul plac compania de stat.

Agent de vânzări, în conducerea a 5 companii de stat: ia 22.000 lei/lună. A dat 155.000 lei la PSD

Din 2016 este director în cadrul Smart SA. Evident, studiile lui de drept de la Facultatea Tibiscus nu au nimic în comun cu domeniul pe care îl coordona.

În anul 2022, Popovici a câștigat 87.000 de lei de la compania Smart S.A. care este Societatea pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei de Transport: „SMART” S.A. a luat ființă în august 2001, prin reorganizarea unor activități din cadrul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A. SMART S.A., filială a Companiei Naționale „Transelectrica” S.A., este structurată în opt sucursale regionale de mentenanță, ce acoperă întreg teritoriul țării, potrivit prezentării.

Detalii AICI 

A câștigat 58.000 de lei de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM.

A câștigat 21.000 de lei de la CFR SA Călători.

A câștigat 82.000 de lei de la Societatea de administrare a participațiilor în energie, SA București.

A câștigat 14.940 lei de la Conversim.

În total a câștigat 22.000 de lei lunar.

În total, anul trecut a câștigat 22.000 de lei pe lună de la 5 companii de stat. 

Tot din declarațiile sale de avere mai vechi putem găsi o explicație a ascensiunii sale în companiile de stat. În campania din 2020, a cotizat cu 155.000 de lei la PSD. Atunci declara un singur venit de la CFR Călători – 25.000 de lei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Pai Grindeanu fura si acum cu finutul lui, aka Lucian Taropa….asa aere isi de pe acolo, dar el nu are nicio treaba cu aviatia. Nu mai spun ca 6 luni a fost sef la autoritatea aeronautica, tot prin nasul Grindeanu. Niste mizerii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button