SĂNĂTATE

Rafila: 40.000 de cadre medicale nu sunt vaccinate. Proiectul certificatului verde este FUNDAMENTAL greșit

Dr. Alexandru Rafila, şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din București, a afirmat că proiectul de lege privind instituirea certificatului verde este „fundamental greșit” și că nu mai poate fi amendat, trebuind să fie reluat de la zero.

El a mai spus că în felul în care a fost depus la Cameră, afectează 40.000 de oameni din sistemul medical, iar pierderea lor ar duce la colapsul sistemului.

„E un proiect de lege care a fost prost scris, din păcate. El creează mai multe probleme decât generează soluții pentru că face că face câteva lucruri care sunt inacceptabile. Creează discriminări între diferite categorii sociale, impune plata testelor de către personalul medical. Nu cred că sistemul medical, care are încă 20% din personal nevaccinat, adică vreo 40.000 de persoane, își permite să se dispenseze în acest moment de 40.000 de mii de lucrători. Mi se pare absolut intolerabil și lucrul acest nu putem să îl acceptăm.

Una este să folosim acest certificat verde în zona sănătății publice, în ceea ce privește reducerea transmiterii și așa mai departe și altceva e să venim cu un proiect coercitiv într-un moment de tensiune maximă care devine impracticabil.

Asta nu înseamnă că eu mă opun certificatului verde, fiindcă acesta a fost aprobat în Parlamentul European. El a fost aprobat pentru a permite libera circulație a cetățenilor între statele membre și el poate fi folosit într-o anumită măsură în diferite tipuri de activități pentru a reduce transmiterea. Statul trebuie să ajute. Nu cred că acest proiect de lege a fost cea mai fericită alegere.”, a afirmat Rafila.

Medicul a mai spus că, în opinia sa, proiectul de lege ar trebui să fie scris din nou, fiindcă este „fundamental greșit”.

„Eu aș scrie din nou proiectul de lege pentru că decât să introducem din nou amendamente la un proiect de lege prost scris, mai bine îl scrii din nou. Haideți să îl scriem așa cum trebuie decât să intrăm într-o procedură de corectare a unui document care fundamental este greșit scris”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Vineri, Rafila a spus că românii trebuie convinși să se vaccineze, nu constrânși.

„Toată lumea sprijină vaccinarea. Nu am găsit niciun fel de împotrivire la principiul vaccinării, sunt gata să sprijine, fie la nivelul organizațiilor sindicale, fie la nivelul angajatorilor sau la mediul educațional și academic. Campania de vaccinare trebuie să se bazeze pe convingere, nu pe constrângere. Și exemplele personale cred că sunt foarte importante. (…) Există studii care demonstrează faptul că oamenii au încredere, de cele mai multe ori, în angajatorii lor, chiar mai mare decât în medicul de familie și este bine ca angajatorii să fie parte a acestui efort comun”, a declarat Alexandru Rafila.

Reamintim că proiectul introducerii certificatului verde pentru locul de muncă a fost respins, joi, de Senatul României. Urmează să fie dezbătut la Camera Deputaților.

Până acum, AUR și PSD s-au exprimat clar împotrivă. Nu este clar cum vor vota liberalii, tabăra Florin Cîțu susținând proiectul, dar există îndoieli din partea celor din echipa Orban.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button