Politică

Jaful din pandemie: Cîțu e resemnat, NU face circ ca USR

Fostul premier Florin Cîţu, actual senator pentru care DNA a solicitat ridicarea imunităţii într-un dosar de abuz în serviciu privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie, afirmă că întraga sa activitate ”a stat sub semnul bunei credinţe şi al respectării legii”. ”Am deplină încredere în actul de justiţie şi sunt convins că procedurile aflate în desfăşurare vor conduce la aflarea adevărului”, susţine el.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, precizez că întreaga mea activitate, indiferent de funcţiile şi demnităţile publice îndeplinite, a stat sub semnul bunei credinţe şi al respectării legii, în slujba românilor”, a scris Cîţu, pe Facebook, joi seară.

El s-a arătat încrezător că se va afla adevărul.

„Am deplină încredere în actul de justiţie şi sunt convins că procedurile aflate în desfăşurare vor conduce la aflarea adevărului!”, a subliniat fostul premier.

DNA a solicitat, joi, Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurororii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.

Drulă, ”prostănacul”, susține că este vorba despre dosare politice

„Nu ne vor intimida. Ne-au trimis semnale să ne potolim. Să nu construim Polul de Dreapta. Să nu contăm în alegerile de anul viitor pentru care scenariul de culise e deja pregătit. Dosare activate când e convenabil politic, în campanie electorală, am mai văzut. Așa știu ei să lucreze. Vlad Voiculescu este un om cinstit, care în cele 3 luni ca ministru, a acționat responsabil și cu patriotism”, a spus Drulă.

Președintele USR mai spune că PNL și-a asumat vaccinarea.

„PNL și-a asumat vaccinarea anti-COVID. Premierul Cîțu și ministrul Apărării Ciucă, șeful dlui. Gheorghiță de la Comitetul de vaccinare au coordonat acest proces. N-am fost de acord cu ei la multe decizii, iar Vlad Voiculescu a și fost dat afară din guvern pentru că i-a deranjat pe speciali care voiau centre de vaccinare doar pentru ei. Totuși, deciziile de oportunitate, mai ales în condiții de criză, sunt exact asta. Au decis Iohannis și Cîțu comandarea a prea multe vaccinuri bazat pe informațiile de atunci? Posibil, cu mintea de acum, dar nu așa se judecă într-o criză și nu e nimic “penal” în asta. Uniunea Europeană a comandat 4,6 miliarde de doze la o populație de 450 de milioane. Nu se știa la acel moment ce se va întâmpla cu producția, ce tulpini vor apărea, de câte rapeluri va fi nevoie. Vrea DNA să-i investigheze și pe ei?”, a mai transmis Drulă.

„PSD s-a aruncat asupra acestei teme false pentru a acoperi portbagajele cu bani, azilele groazei și toate actele de corupție oribilă care au mutilat România. PNL se teme de crearea Polului de Dreapta care îi va trimite la lada de gunoi a Istoriei pentru ce fac țării. Împreună vor să guverneze întru hoție încă 4 ani cu un măscărici convenabil ca singură Opoziție. Ne hărțuiesc zilnic, ei și trompetele media, ne amenință primarii, ne spun că dacă nu ne potolim nu va fi bine. În timp ce distrug economia României și prăduiesc bugetul țării”, a precizat Cătălin Drulă.

DNA a anunțat joi că vrea să ancheteze trei membri ai guvernului Câțu în dosarul vaccinurilor. Surse apropiate anchetei susțin că este vorba despre fostul premier Florin Câțu și de foștii miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Potrivit surselor, DNA solicită ridicarea imunității parlamentare a fostului premier Florin Câțu și cere avizul președintelui Klaus Iohannis pentru anchetarea foștilor miniștri ai Sănătății – Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în dosarul achiziției de vaccinuri în România din perioada pandemiei.

Cei trei sunt vizați de DNA pentru presupuse fapte de complicitate la abuz în serviciu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button