Internațional

Soldat ucrainean în Soledar: Situația este critică. Toată lumea înțelege că orașul va fi abandonat. De ce să murim dacă oricum îl vom părăsi, astăzi sau mâine?

Un parașutist ucrainean din Soledar a declarat pentru televiziunea CNN că începând de marți au avut loc lupte dure în Soledar și că, în momentul de față, nimeni nu poate spune încă ce zone controlează fiecare parte, transmite BBC.

Militarul, al cărui nume nu a fost făcut public din motive de securitate, face parte din brigada 46 aeromobilă.

„Situația este critică. Dificilă. Rezistăm până la ultimul”, a spus acesta.

„Nimeni nu vă va spune câți au fost uciși și răniți. Pentru că nimeni nu știe cu siguranță. Nici măcar o singură persoană. Nici la cartierul general, nicăieri. Pozițiile sunt cucerite și părăsite constant. Azi este casa noastră, mâine – la Wagner”, a continuat el.

Soldatul crede că liderii militari ucraineni vor renunța în cele din urmă la lupta pentru Soledar și s-a întrebat de ce nu au făcut încă acest lucru.

„Toată lumea înțelege că orașul va fi abandonat. Toată lumea înțelege. Vreau doar să înțeleg care este scopul [de a lupta pentru fiecare casă]. De ce să murim dacă oricum îl vom părăsi, astăzi sau mâine?”.

Ce a mai declarat militarul ucrainean:

  • „Există o imensă zonă gri în oraș, despre care toată lumea spune că este controlată, dar asta este doar o exagerare lipsită de sens.”
  • „În unitățile noastre, personalul a fost actualizat cu aproape jumătate, mai mult sau mai puțin. Nici măcar nu avem timp să ne amintim indicativele de apel ale fiecăruia.”

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button