Vîlceanu: Parlamentarii PNL care semnează pentru suspendarea președintelui, excluși imediat

Distribuie acest articol!

În momentul în care semnează pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis un parlamentar nu mai este liberal și va fi exclus „imediat” din partid, spune secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu.

„Nu avem ce să discutăm. Dacă chiar a semnat și din câte am înțeles a semnat va fi exclus din partid. În maximum o săptămână-două. Deci imediat”, spune secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, după ce un deputat PNL a semnat documentul de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis.

Întrebat dacă PNL își permite să mai piardă parlamentari, în condițiile în care mai mulți senatori și deputați au părăsit grupul parlamentar, Dan Vîlceanu răspunde: „Îmi pare rău. În momentul în care ai făcut un asemenea gest nu ești parlamentar liberal. Ești de la AUR. Ai aceeași minte ca Georgică Simion și te duci la Georgică Simion”.

Încep procedurile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, a anunțat luni deputatul George Simion, copreședinte AUR. El spune că documentul a fost semnat și de parlamentari ai PNL.

„Azi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie, demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm azi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna procedura de suspendare și vom apela la sutele de mii de români care ne contactează și ne roagă să-l dăm jos pe Iohanis, pentru că o vorbă românească ne spune că peștele se împute de la cap”, anunță copreședintele AUR George Simion.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: