Consiliul UE a numit procurorii din cadrul Parchetului European; România va fi reprezentată de Cătălin-Laurenţiu Borcoman

Consiliul UE a numit luni procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO) care va fi condus de Laura Codruţa Kovesi şi în care România va fi reprezentată şi de Cătălin-Laurenţiu Borcoman, potrivit site-ului instituţiei.
Un număr de 14 procurori europeni, printre care şi cel român, au fost numiţi pentru un mandat de şase ani, care poate fi prelungit cu maximum trei ani prin decizie a Consiliului UE. Alţi opt au fost numiţi pentru o perioadă de trei ani, întrucât normele tranzitorii aplicabile primului mandat de la înfiinţarea EPPO prevăd că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectaţi prin tragere la sorţi, vor deţine un mandat cu această durată, care nu poate fi reînnoit. Este cazul procurorilor din Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia.
Procurorii europeni vor supraveghea investigaţiile şi urmăririle penale şi vor constitui Colegiul EPPO, împreună cu procurorul-şef european.
Fiecare stat membru şi-a desemnat candidaţii pentru funcţia de procuror european, care trebuiau să fie membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii respectivului stat membru, să prezinte toate garanţiile de independenţă şi să deţină calificările necesare pentru numirea, în statele lor membre respective, în funcţii înalte din cadrul parchetelor şi al magistraturilor. De asemenea, ei trebuiau să aibă o experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Juriul de selecţie a întocmit apoi avizele motivate şi clasamentul pentru fiecare dintre candidaţii desemnaţi care au îndeplinit condiţiile. După primirea avizelor motivate, Consiliul a selectat, pentru fiecare stat membru participant, unul dintre candidaţi şi l-a numit în funcţia de procuror european.
Parchetul European va fi un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii, precum corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. În acest scop, EPPO va desfăşura investigaţii, va efectua acte de urmărire penală şi va exercita acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.
În 2019, Laura Codruţa Kovesi a fost numită de către Consiliu şi Parlamentul European prima procuroare-şefă europeană pentru un mandat de şapte ani care nu poate fi reînnoit.
În prezent, 22 de state membre participă la EPPO (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania). Se preconizează că EPPO, care va avea sediul la Luxemburg, îşi va începe activitatea la sfârşitul anului 2020.
Sursa: www.agerpres.ro
- Reforma administrativă dinamitează relația PSD-UDMR: Csoma Botond anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Niculescu
Proiectul reformei administrativ-teritoriale pus pe masa de PSD a provocat o furtună politică uriașă, declanșând furia liderilor UDMR. Csoma Botond, liderul deputaților și purtătorul de cuvânt al formațiunii maghiare, a lansat vineri un atac dur la adresa social-democraților, acuzându-i de „neseriozitate” și de ignorarea tratatelor internaționale privind drepturile minorităților. Mai mult, UDMR a scos pe … - România se pregătește să importe masiv forță de muncă: 115.000 de lucrători străini ar urma să ajungă în țară în 2027
Piața muncii din România se pregătește pentru un nou val masiv de angajați din state terțe. Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă a pus oficial pe masa Guvernului, pe 12 noiembrie 2026, o solicitare fermă: deschiderea recrutărilor pentru anul viitor și aprobarea unui contingent uriaș, de 115.000 de lucrători străini. Deși cifra reprezintă deocamdată doar … - Megaproiectul de 60 de milioane de euro din sudul Capitalei: Daniel Băluță dă startul construcției pentru „Pasajul Prieteniei”
Infrastructura sudului Capitalei primește o injecție masivă de fonduri printr-un nou proiect de anvergură: un pasaj subteran gigant care va reconfigura una dintre cele mai aglomerate intersecții din București (Șoseaua Olteniței – Șoseaua Vitan-Bârzești – strada Sergent Ion Iriceanu). Joi, 12 noiembrie, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, însoțit de primarul general Ciprian Ciucu, a tăiat … - Ungaria dorește să cumpere gaze din România| Peter Magyar și Nicușor Dan au purtat discuții pe această temă la Dublin
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul ungar Peter Magyar la Dublin, în marja Consiliului European care are loc vineri în Irlanda. Întâlnirea a avut loc la cererea premierului ungar, iar discuția a durat de două ori mai mult decât era planificat. Ungaria vrea să cumpere gaze din România, conform unui plan anunțat recent de … - Umbra Rusiei | Atac la siguranța națională. Cum încearcă Geofizyka Toruń, o companie poloneză controversată, să acceseze datele strategice ale subsolului românesc
În timp ce România traversează o perioadă critică pentru securitatea sa energetică, demarând alături de OMV Petrom cele mai ample investiții strategice din ultimele decenii pentru exploatarea hidrocarburilor, o amenințare externă majorează riscurile asupra subsolului național. Geofizyka Toruń S.A., o companie poloneză de prospecțiuni seismice și servicii geofizice, bate agresiv la porțile sectorului energetic autohton, …




