JUSTIȚIE

Fiul unui primar din Dâmbovița ar fi provocat un accident, având alcoolemie 0,40 mg în aerul expirat

Fiul unui primar din Dâmbovița ar fi provocat vineri dimineață un accident, având alcoolemie 0,40 mg în aerul expirat. Ar fi vorba de fiul edilului din comuna Văcărești, conform surselor citate.

Accidentul a avut loc în 22 decembrie, ora 00:02, în localitatea Colanu. Au fost sesizați polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște care au ajuns la fața locului.

Șoferul de 34 de ani ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus. Un bărbat de 29 de ani, șoferul celeilalte mașini, a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.În urma impactului, șoferul de 34 de ani, autorul accidentului, a fost testat cu aparatul etilotest unde i-a ieșit o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a imbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button