Alegeri prezidenţiale în Polonia. Cursă strânsă între Andrzej Duda şi proeuropeanul Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei

Polonia organizează duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale – amânate din cauza pandemiei de Covid-19 – pe fondul îngrijorărilor cu privire la standardele democratice. Votul va determina şi viitorul guvernului de dreapta care îl susţine pe actualul preşedinte Andrzej Duda pentru a câştiga un nou mandat.
Preşedintele în funcţie, Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, candidează pentru un nou mandat, în timp ce zece candidaţi încearcă să-l înlocuiască, scrie AFP.
Sondajele de opinie arată că primarul oraşului Varşovia, Rafal Trzaskowski, un liberal din principalul partid de opoziţie Platforma Civică (PO), este cel care va intra în turul al doilea al prezidenţialelor, ce vor avea loc pe 12 iulie.
Victoria pentru Trzaskowski (de asemenea în vârstă de 48 de ani) ar însemna o lovitură grea dată guvernului condus de Partidul Ordine şi Justiţiei (PiS), care s-a bazat pe aliatul său Andrzej Duda pentru a susţine legislaţia controversată, în special reformele judiciare.
În timp ce PiS insistă că este nevoie de schimbări pentru a elimina corupţia din justiţie, criticii şi Uniunea Europeană insistă că acestea vor eroda independenţa justiţiei şi democraţia, la doar trei decenii după ce Polonia a ieşit din comunism.
Preşedintele american Donald Trump, care consideră administraţia conservatoare PiS drept un aliat cheie european, i-a oferit lui Duda „binecuvântarea” în această săptămână. Trump l-a invitat miercuri la Casa Albă, Duda fiind primul lider străin care a vizitat SUA de când a început pandemia de coronavirus, cu doar patru zile înaintea zilei alegerilor prezidenţiale din Polonia.
Programate iniţial pentru luna mai, alegerile au fost amânate din cauza pandemiei şi sunt organizate într-un sistem hibrid – vot poştal şi convenţional – cu scopul de a limita răspândirea infecţiei.
În timp ce cifrele oficiale arată peste 33.000 de cazuri confirmate de Covid-19 şi peste 1.400 de decese, ministrul Sănătăţii a recunoscut că există probabil până la 1,6 milioane de cazuri nedetectate în Polonia, o ţară a UE de 38 de milioane de locuitori.
Retorica anti-gay
Duda le-a promis polonezilor să apere o întreagă serie de avantaje sociale acordate de partidul său aflat la putere – inclusiv o alocaţie pentru copii şi pensii recalculate -, un argument-cheie – care a adus PiS al doilea mandat, obţinut la alegerile legislative din octombrie.
Preşedintele a susţinut atacurile PiS împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) şi împotriva valorilor occidentale, în care criticii săi văd o diversiune de la suspiciunile de corupţie care vizează oficiali de rang înalt din PiS în gestionarea crizei Covid-19.
Atacurile anti-gay ale şefului statului în exerciţiu au declanşat proteste atât în Polonia, cât şi în străinătate.
Făcându-şi campanie cu mottoul ”Ne-am săturat”, principalul rival al preşedintelui în exerciţiu, Rafal Trzaskowski, s-a anagajat să repare relaţiile cu Bruxelles-ul.
Modelul Budapesta?
De la câştigarea puterii în 2015, atât Duda, cât şi PiS-ul au provocat tensiuni cu UE, exercitându-şi influenţa prin intermediul companiilor de stat şi al radiodifuzorilor publici.
Unii analişti privesc alegerile ca fiind un moment crucial: un al doilea mandat de cinci ani pentru Duda ar permite PiS să facă schimbări şi mai controversate, în timp ce înfrângerea ar putea descătuşa puterea partidului.
„O victorie pentru Duda ar deschide calea către „consolidarea tendinţelor” din est, precum ascensiunea oligarhilor … şi o cotire către modelul de la Budapesta al lui Viktor Orban – acesta este pericolul”, a declarat politologul Universităţii din Varşovia, Anna Materska- Sosowska pentru AFP.
Potrivit ultimelor sondaje, Duda ar urma să obţină cu uşurinţă o victorie în primul tur, duminică, însă are doar 50% şanse în turul doi, la 12 iulie, probabil împotriva rivalului său liberal Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei.
Secţiile de votare s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide la ora 21:00 (orele locale), cu un exit-poll imediat ce se încheie votarea.
Sursa: www.mediafax.ro
- ANM: Din 2 februarie, gerul se extinde şi cuprinde aproape două treimi din ţară. Noaptea vor fi temperaturi între -20 şi -8 grade
Meteorologii au acutalizat prognoza, astfel că, după ce de duminică seară până luni dimineaţă gerul cuprinde jumătatea estică a ţării, se extinde, ajungând să se manifeste în aproape două treimi din teritoriul ţării, cu temperaturi care pot ajunge noaptea şi la – 20 de grade Celsius. Conform informării meteorologice transmise duminică de meteorologi, în intervalul 01 … - Centrul Infotrafic, în contextul atenţionării meteorologice din sudul Olteniei, Munteniei şi Dobrogei: Nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite, duminică seară, în contextul atenţionării meteorologice care vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă valabilă pentru judeţele din sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, că nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să se informeze cu … - Dossier Center: Relaţia lui Jeffrey Epstein cu Rusia. Finanţistul avea legături strânse cu un absolvent al Academiei FSB, care pregăteşte ofiţeri de informaţii / Belyakov ar putea fi vârful icebergului în legăturile dintre elitele ruse şi Epstein
Au apărut noi detalii în cazul lui Jeffrey Epstein, finanţistul şi infractorul sexual american care s-a sinucis în 2019, după ce a fost arestat sub acuzaţia de trafic de persoane şi solicitare de prostituţie. Deşi au fost făcute publice sute de nume ale victimelor şi clienţilor săi, până acum aproape că nu existau urme ruseşti … - Atac rusesc asupra unui autobuz care transporta mineri ucraineni
Atacul rusesc asupra unui autobuz în apropierea orașului Pavlohrad din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk a ucis cel puțin 15 mineri și a rănit alți șapte, a anunțat cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, DTEK, citată de The Kyiv Independent. Rusia a lansat un atac pe scară largă împotriva minelor DTEK, a anunțat compania. Unul din … - Avocata Adriana Georgescu, prinsă când lua mită promițând intervenții la lideri liberali, a ocupat o funcție în PNL Sector 1 în 2019
Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant când primea mită 60.000 de euro de la un afacerist, între timp suspendată din PNL, a fost numită în 2019 secretar general adjunct al PNL Sector 1. Sebastian Burduja, care era președintele filialei atunci, a explicat că aceasta a fost singura candidată pe post și era recomandată de conducerea …