JUSTIȚIE

Gorj: Primar PNL, arestat pentru corupție

Primarul din Albeni, Ionuț Stan, a  fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat pentru luare de mită, astfel că Instituția Prefectura Gorj este obligată, conform legii, să-l suspende pe acesta din funcția de primar. Atribuțiile sale vor fi preluate de viceprimarul Cristian Țârcomnicu.

”Dacă în continuare se dispune măsura arestului pentru 30 de zile sau arest la domiciliu, prefectul e obligat, în 48 de ore, să dea ordin de suspendare a mandatului de primar. Iar în situația în care s-a terminat procesul și este este o hotărâre definitivă și este vinovat, atunci îi încetează mandatul”, explică prefectul Marcel Iacobescu. 

Primarul comunei Albeni, Silviu Ionuț Stan (PNL), a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Anchetatorii Direcției Generale Anticorupție au efectuat joi percheziții la sediul primăriei, la casa din Târgu Jiu a edilului și la casa familiei sale din Albeni. Procurorii îl acuză de comiterea unor infracțiuni de corupție, trafic de influență, luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și divulgarea unor informații secret de serviciu, nedestinate publicității. Potrivit unor surse judiciare, mai multe dosare care vizează fapte de corupție au fost conexate, în urma unor denunțuri care vizau plata unor sume pentru angajări și alte presupuse ilegalități.

În ceea ce privește decizia din punct de vedere politic, Iacobescu a spus că statutul partidului prevede că acesta este radiat din PNL în cazul condamnării penale definitive pentru infracțiuni săvârșite cu intenție sau pentru infracțiuni de corupție.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button