Cine va intra în carantină la întoarcerea în țară. Lista țărilor din „zona roșie”

Pe lângă posibilitatea de a-i interna pe bolnavi, începând de marți autorităţile îi pot plasa în carantină şi pe cei suspecţi. Noua lege prevede izolarea acestora pe toată perioada de incubaţie a bolii, aşa cum a fost ea documentată ştiinţific.
[Total_Soft_Poll id=”2″]
Potrivit noii legi, carantinarea unei persoane poate fi instituită doar pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz. Carantina poate fi instituită la domiciliul persoanei vizate, într-o altă locuinţa aleasă de persoana vizată sau într-un spaţiu special al autorităţilor.
În carantină pot fi plasaţi, în primul rând, cei care au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală contagioasă. Dar în carantină vor ajunge şi cei care sosesc din zone cu risc epidemiologic ridicat pe baza datelor transmise la nivel naţional sau internaţional de autorităţile competente.
Sunt considerate țări cu risc ridicat cele în care rata cazurilor noi de îmbolnăvire, din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori, e mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară. Iar în acest moment sunt puţine astfel de tari dacă privim spre acest clasament întocmit de Centrul European pentru combaterea răspândirii bolilor. România se află pe poziţia a patra la rata infectărilor, aşadar doar cei care vin acum din Luxemburg, Suedia sau Portugalia vor fi obligaţi să intre în carantină pentru 14 zile.
De altfel, autorităţile au dispus între timp suspendarea zborurilor directe din România către mai multe ţări dar şi către altele din afara Uniunii Europene, precum Şerbia, Turcia dar şi Israel, Emiratele Arabe Unite şi Qatar, către care noi aveam zboruri directe. Asta deoarece Comisia Europeană a recomandat ţărilor UE să permită accesul în uniune doar din câteva state terţe. Lista cuprinde, în prezent 13 ţări din întreaga lume şi este actualizata la fiecare două săptămâni.
Dacă cineva refuză carantina sau dacă încalcă măsură carantinei, deși iniţial a consimţit-o, medicul sau organul de control recomandă iar direcţia de sănătate publică decide, în cel mult 8 ore, plasarea persoanei respective în carantină instituţionalizată dacă se constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase.
Carantina poate fi instituită pe durata perioadei de incubaţie a bolii în cauză. Măsură încetează la expirarea termenului specific acestei perioade sau înainte, dacă persoana vizată este confirmată că fiind deja infectată caz în care se va dispune izolarea acesteia.
Trebuie precizat şi ca măsură carantinei sau izolării poate fi atacată în instanţă. Oricine considera că îi sunt încălcate drepturile prin plasarea în carantină sau internarea în spital, atunci poate sesiza instanţă iar judecarea cauzei trebuie făcută de urgenţă în cel mult 24 de ore de la sesizare.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: “Având aceste pârghii legale şi cu respectarea de noi toţi a regulilor de precauţie, a dist fizice, a portului măştii, în interior, în mijl de transport în comun, la locul de muncă, noi speram să avem doar o creştere uşoară. Aceste două sapt sunt necesare tocmai pentru consumarea bolii la pozitivi.”
Sursa: www.stirileprotv.ro
- Diana Șoșoacă, din nou la Ambasada Rusiei: fotografie alături de ambasadorii Rusiei și Coreei de Nord
Diana Șoșoacă a fost din nou la Ambasada Rusiei, la recepția de Ziua Victoriei. Politiciana pro-rusă a postat pe Facebook o fotografie de la eveniment, alături de ambasadorul Rusiei și de ambasadorul Coreei de Nord. Diana Șoșoacă participă recurent la evenimente la Ambasada Rusiei, între care: 3 noiembrie 2022 – Diana Șoșoacă și Adrian Severin au sărbătorit … - Concedieri în masă în companiile de la Primăria Capitalei: STB dă afară 800 de oameni!
Consilierii generali ai Capitalei urmează să voteze miercuri un proiect de hotărâre prin care Societatea de Transport București ar urma să primească 32,2 milioane de lei pentru plata salariilor compensatorii destinate angajaților vizați de restructurare. Problemele financiare datează din 2019 Suma ar urma să fie inclusă de Adunarea Generală a Acționarilor STB în bugetul companiei pe anul în … - Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu din competiții. „Trei abateri de localizare” / Reacția gimnastei
Gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Testare (ITA), acuzată că a încălcat regulamentul antidoping, după ce nu a fost găsită de trei ori de ofițerii antidoping pentru testare, transmite Agerpres. ITA, care gestionează programul antidoping al Federației Internaționale de Gimnastică ( World Gymnastics), a confirmat într-un comunicat publicat joi seară pe … - Directorul tehnic al Federației de Handbal a fost surprins într-un club de noapte alături de mai multe jucătoare
Directorul tehnic la FRH, surprins într-un club de noapte alături de mai multe jucătoare Viorel Mazilu, directorul tehnic al Federației Române de Handbal, a fost surprins într-un club de noapte alături de câteva dintre componentele naționalei U20 de handbal feminin, printre care și căpitanul echipei, Teodora Damian. Imaginile au fost publicate chiar pe paginile de pe rețelele … - Concubina șefului CJ Iași deține un record de funcții publice
Concubina liberalului Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, deține un record de sinecuri publice. Anamaria Florescu a trecut, în ultimii cinci ani, arată publicația, printr-un șir impresionant de funcții publice, de la companiille de apă sau gaz, la Camera Deputaților, Senat, armament sau digitalizare, Guvern și Imprimeria Națională. O listă impresionantă, un șir nesfârșit de …




