Prima ţară europeană care îşi mută ambasada din Israel la Ierusalim

Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.
În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.
Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.
„Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.
Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi. Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.
Sursa: Ziarul Financiarul
- Ilie Bolojan, calul troian al USR în PNL
Ilie Bolojan a devenit agentul de influență al Uniunii Salvați România (USR) în interiorul PNL. Această trădare se manifestă printr-o subminare constantă a deciziilor partidului, punând interesele unei alte formațiuni politice mai presus de stabilitatea propriului partid. Aducerea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru în funcțiile de vicepreședinte fără să muncească o zi pentru … - Execuție politică la Bruxelles: Rareș Bogdan, debarcat de la șefia delegației române din PPE în favoarea lui Daniel Buda
Vicepreședintele PNL și al Partidului Popular European, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că eurodeputatul liberal Rareș Bogdan a fost înlocuit de la șefia Delegației României din cadrul Grupului PPE, cel mai mare din legislativul blocului comunitar. „Delegația europarlamentarilor PNL din Grupul PPE a decis să îl înlocuiască, la șefia delegației române, pe Rareș Bogdan cu … - Blocaj de proporții la APIA: Sistemul informatic a cedat, iar mii de fermieri au ratat subvențiile pe 2025 la termenul-limită
Aproximativ 1,4% dintre fermierii care au solicitat subvenții APIA pentru campania 2025 nu au primit integral plățile până la termenul-limită de 30 iunie. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a explicat că întârzierile sunt cauzate de problemele sistemului informatic al APIA, iar autoritățile lucrează pentru finalizarea plăților restante. Aproximativ 1,4% dintre fermierii care au solicitat … - ALERTĂ la graniță: „Negustorul Morții” amenință România cu atacuri militare!
Viktor Bout, un fost traficant de arme din anturajul Kremlinului, cunoscut drept „Negustorul Morții”, a susținut într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că Rusia ar avea dreptul să lovească centre logistice din România, Polonia și Germania. Viktor Bout, unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de arme din lume și supranumit „Negustorul Morții”, a lansat noi … - Primarul penal Ciprian Ciucu și-a studiat dosarul de la DNA
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, miercuri, cu privire la acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc că este nevinovat şi pentru că ştie că nu a luat mită, nu are „niciun fel de emoţie”, relatează Agerpres. „N-am nimic de ascuns” „În ceea ce mă priveşte, sunt încrezător, nu am nimic de ascuns, colaborez cu ei (procurorii …




