Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut vineri ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa pentru a documenta brutalitatea flagrantă a poliţiei împotriva protestatarilor majoritar paşnici, relatează dpa.
- „Noi, poporul belarus, avem nevoie de ajutorul Naţiunilor Unite pentru a pune capăt încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi desconsiderării cinice a dreptului la demnitate umană în mijlocul Europei”, a spus Tihanosvkaia într-un discurs prin videoconferinţă adresat Consiliului de Securitate al ONU.
Svetlana Tihanosvskaia, în vârstă de 37 de ani, a candidat împotriva preşedintelui în funcţie de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko. Ea a ieşit a doua în scrutinul prezidenţial, în care potrivit numărătorii oficiale Lukaşenko a obţinut peste 80% din sufragii.
În Belarus au avut loc proteste în fiecare zi după alegerile de la 9 august, despre care opozanţii şi manifestanţii susţin că au fost fraudate.
- „Cerem Naţiunilor Unite să condamne utilizarea excesivă a forţei de către serviciile de securitate din Belarus împotriva protestatarilor”, a spus Tihanovskaia în discursul ei. Ea a solicitat sancţiuni individuale împotriva oficialilor din Belarus implicaţi în violenţe.
- „Colaborarea cu regimul dlui Lukaşenko în acest moment înseamnă susţinere pentru violenţă şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a afirmat ea.
Tihanovskaia, al cărei soţ, un activist politic, a fost arestat înainte de alegeri, a fugit în Lituania vecină la câteva zile după scrutinul de la 9 august în contextul reprimării violente a manifestaţiilor de către poliţie.
Ea a cerut autorităţilor să-l elibereze pe soţul ei, Serghei Tihanovski, şi pe alţii, pe care i-a numit prizonieri politici.
Reuniunea online specială a Consiliului de Securitate al ONU a fost organizată de statul baltic Estonia, care face parte în prezent din acest for.
Estonia a vrut să asigure un forum pentru „cei care sunt reduşi la tăcere”, a declarat într-un comunicat ministrul estonian de externe Urmas Reinsalu.
„Presiunea publică poate contribui la reducerea violenţei şi a încălcărilor grave ale drepturilor omului”, a adăugat Reinsalu.
Cel puţin 7.000 de protestatari au fost reţinuţi în cursul demonstraţiilor din Belarus. Experţii în drepturile omului ai ONU susţin că au primit 450 de sesizări privind tortură şi abuz asupra protestatarilor în ultimele săptămâni.
Uniunea Europeană a denunţat alegerile drept „nici libere, nici corecte” şi a condamnat reprimarea de către poliţie a libertăţii de exprimare în fosta republică sovietică.
În discursul său către Consiliul de Securitate al ONU, Tihanovskaia l-a descris pe Lukaşenko drept un lider ilegitim, „care se agaţă cu disperare de putere şi refuză să-şi asculte propriul popor”.
- „O naţiune nu poate şi nu trebuie să fie ostatica setei de putere a unui singur om. Regimul dlui Lukaşenko este falit din punct de vedere moral, îndoielnic din punct de vedere legal şi pur şi simplu imposibil de menţinut în ochii naţiunii noastre”, a mai spus ea.
Sursa: Agerpres.ro
- Detalii exclusive din dosarul fiului judecătoarei din Pitești arestat pentru trafic de droguri. Cum l-au păcălit anchetatorii să-și dezvăluie locația prin video-call: „Fă stânga și mergi până în capăt!”
Dosarul în care anchetatorii DIICOT Pitești au cerut arestarea preventivă a lui Cezar Constantin Sima, fiul judecătoarei de la Curtea de Apel Pitești Maria Elena Sima, scoate la iveală cum băiatul magistratului îl ghida prin videoconferință pe colaboratorul anchetatorilor către locul la care să facă cu el tranzacția de droguri. Fiul magistratei Sima a fost ridicat … - VIDEO// Este nebunie totală în Paraguay, după ce au eliminat Germania de la Mondial: Președintele a decretat zi liberă! Sute de mii de oameni sunt pe străzi
Liderii Paraguayului au transformat una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale 2026 într-un moment de sărbătoare națională. După victoria istorică în fața Germaniei, președintele Santiago Peña a decretat zi liberă în întreaga țară pentru ca suporterii să poată sărbători calificarea. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzile din Paraguay și întreaga țară este efectiv blocată, … - „Bătăușul de polițiști” a fost arestat. Agenții loviți interveniseră la un scandal în care atacatorul era implicat
Un bărbat de 31 de ani din judeţul Cluj a fost arestat preventiv sub acuzaţia de ultraj, după ce, încătuşat fiind, i-a lovit pe poliţiştii care interveniseră pentru a aplana un scandal în care era implicat. Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej, după ce o femeie … - Senatul a adoptat proiectul care va suplimenta veniturile fiecărui pensionar din România. Ce sunt conturile individuale de investiţii
Senatoarea Gabriela Horga (PNL) anunţă că proiectul privind conturile individuale de investiţii pentru viitor a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, acestea urmând a suplimenta veniturile fiecărui pensionar din sistemul public şi vor garanta un trai decent la bătrâneţe. Senatoarea Gabriela Horga (PNL): Conturile individuale de investiţii pentru viitor au fost adoptate astăzi de plenul Senatului României ”Conturile individuale de investiţii … - Piața de 1.000.000 de euro de la Glodeanu Sărat: Cum împarte CNI bugete generoase în fieful lui Ciolacu
Undeva la marginea județului Buzău se află comuna Glodeanu Sărat, o localitate cu vreo 3.000 de locuitori unde Compania Națională de Investiții a decis că este momentul ideal să scoată bugetul la piață. Totul a început pe 30 decembrie 2024. În timp ce toată țara se pregătea de Revelion, iar Marcel Ciolacu era încă premier, …



