Social

Sute de elevi din Târgu Jiu, lăsați fără mâncare în primele zile de școală

Început de an școlar de coșmar pentru aproape 1500 de elevi de la trei școli din Târgu Jiu! Deși abia au intrat în prima săptămână de școală, copiii au rămas fără mâncarea pe care trebuiau să o primească din partea autorităților prin programul național „masă sănătoasă”. Problema a apărut din cauza unor nereguli găsite de inspectorii direcției sanitar-veterinare. Până vor fi remediate, elevii nu vor mai primi masa caldă promisă. 

Inspectorii au acționat la sesizările făcute de mai multe persoane, printre care și părinții unor copii de la școlile afectate. Oamenii au spus că mâncarea pe care o primeau copiii era depozitată necorespunzător, nu era etichetată corect, iar transportul până la școală nu era făcut în condiții de igienă. Mai mult, firma responsabilă ar fi livrat un singur fel de mâncare în loc de două.

Până când firma care livrează mâncarea intră în legalitate, aproape 1.500 de elevi sunt nevoiți să vină cu mâncare de acasă.

La nivel național, aproape un milion de elevi ar urma să beneficieze de programul „Masă Sănătoasă”. Pentru că Guvernul a amânat până ianuarie atingerea acestui obiectiv, deocamdată, doar jumătate dintre ei primesc mâncare la școală. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button