Unul din cei mai căutaţi români din lume, prins în Irlanda. Ce infracţiuni a comis

Românul, urmărit la nivel naţional şi internaţional pentru constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, instigare la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat şi instigare la tâlhărie calificată, a fost prins luni de autorităţile irlandeze, potrivit IGPR.
Acesta a fost depistat în urma cooperării între F.A.S.T. România, prin Serviciul Urmăriri din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale şi F.A.S.T. Irlanda, prin Garda National Bureau of Criminal Investigation, în baza informaţiilor obţinute de către I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Împotriva bărbatului, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a emis un mandat de arestare preventivă în anul 2019.
În luna aprilie 2014, în timp ce era în Irlanda, bărbatul, în calitate de lider, împreună cu alţi cetăţeni români, s-ar fi constituit într-un grup de criminalitate organizată, cu scopul obţinerii de venituri financiare din fapte ilegale şi ar fi săvârşit acte materiale ale infracţiunilor de şantaj, instigare la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat şi instigare la tâlhărie calificată.
Bărbatul face parte din categoria Most Wanted, figurând şi pe site-ul EUROPOL.
Sursa: Mediafax
- Bruxelles-ul dictează regulile în România. Comisia Europeană interzice ideea unui guvern tehnocratO declarație explozivă a liderului PNL, Ciprian Ciucu, dezvăluie presiunea directă exercitată de Comisia Europeană asupra partidelor din România. Liderii de la Bruxelles au transmis clar că nu doresc un guvern tehnocrat și cer politicienilor români să își asume deschis guvernarea. Intervenția vine pe canale neoficiale și pune sub semnul subordonării suveranitatea deciziei politice de …
- Comisia Europeană a suspendat plata a 869 de milioane de euro din PNRR. România riscă penalități de minimum 660 milioane euroComisia Europeană a decis miercuri plata către România a 1,27 miliarde de euro din cererea de plată nr. 3 din PNRR, însă, în același timp, a suspendat 869 de milioane de euro, din cauza neîndeplinirii a trei jaloane, a anunțat vineri Marcel Boloș, ministrul proiectelor europene. Cererea de plată nr 3 a cuprins 37 de …
- Complicitate prin tăcere. Nicușor Dan refuză să se delimiteze de milionarul prorus care i-a finanțat campaniileNicușor Dan, actualul președinte al României, pare incapabil sau neinteresat să se dezică ferm de Matei Păun, controversatul său aliat politic și susținător financiar, cunoscut pentru declarații care relativizează regimul autoritar al lui Vladimir Putin. În locul unei reacții clare, șeful statului minimalizează problema și se ascunde în spatele formulei „e opinia domniei sale”. Nicușor …
- Derapaj periculos al lui Nicușor Dan: Președintele României vrea să închidă site-uri „incomode” după modelul PutinNicușor Dan, actualul președinte al României, lansează un atac fără precedent asupra libertății de exprimare. Inspirat de metodele autoritare ale regimului Putin, Dan a anunțat într-un interviu pentru presa poloneză că vrea să închidă site-uri care, în opinia sa, „dezinformează”. În realitate, planul pare mai degrabă o tentativă de a reduce la tăcere presa critică …
- Ipocrizie marca Clotilde Armand: De la incompatibilitate și salarii mărite ilegal, la morală publică despre secretizarea averilorClotilde Armand, fosta primăriță a Sectorului 1, revine în forță în spațiul public, dând lecții de moralitate chiar după ce a fost găsită incompatibilă și în conflict de interese de ANI. Cu un tupeu care sfidează bunul-simț, Clotilde acuză CCR și nume grele din justiție și administrație că ascund averi, deși ea însăși a fost …