Principalul responsabil bulgar în combaterea traficului cu droguri, arestat pentru luare de mită şi colaborare cu traficanţi

Șeful departamentului bulgar de combatere a traficului cu droguri din cadrul instituţiei însărcinate cu lupta împotriva crimei organizate a fost arestat joi, fiind suspectat de luare de mită şi colaborare cu traficanţii de droguri, informează agenţiile BTA şi EFE.
Procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev, a anunţat vineri la o conferinţă de presă la Sofia arestarea în cursul serii de joi a lui Ţvetan Pankov, directorul departamentului de combatere a traficului cu stupefiante, acesta fiind surprins când primea mită. În aceeaşi operaţiune au fost arestaţi alţi doi funcţionari din cadrul aceluiaşi departament, suspectaţi de protejare a unor grupări specializate în traficul cu droguri „nu doar pe teritoriul Bulgariei, ci şi în străinătate”.
”Aceste persoane sunt responsabilii cu rangul cel mai înalt în Bulgaria însărcinaţi cu combaterea traficului cu droguri şi sunt de asemenea persoanele de contact ale partenerilor internaţionali în lupta împotriva traficului de stupefiante”, a mai spus Ivan Gheşev.
Cei trei aveau o îndelungată experienţă în cadrul forţelor de securitate bulgare şi, potrivit televiziunii Nova, de cel puţin trei ani ei au facilitat unele acţiuni de trafic cu droguri în timp ce torpilau activitatea grupărilor adverse celor pe care le susţineau.
Ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a declarat că va fi analizată în profunzime activitatea Direcţiei generale de luptă împotriva crimei organizate, structura în cadrul căreia funcţionează şi departamentul din care fac parte cei trei responsabili arestaţi, pentru vedea ce mecanisme nu au funcţionat şi ce reforme ar trebui întreprinse.
Bulgaria este o ţară cheie pe ruta est-europeană a traficului de droguri între Turcia şi Europa Occidentală, iar în ultimii ani a devenit şi o importantă ţară de tranzit pentru transportul cocainei. În luna februarie poliţia bulgară a interceptat, în două operaţiuni la date diferite, două transporturi de cocaină, de 500 şi, respectiv, 360 de kilograme.
Întrucât poliţia din statele vest-europene şi-a sporit eficienţa în combaterea traficului de cocaină, zona est-europeană a continentului a devenit mai căutată ca rută alternativă de intrare, scrie agenţia EFE.
Sursa: www.agerpres.ro
- Tragedie pe autostrada M3 din Ungaria: 12 morți și 40 de răniți după răsturnarea unui autocar cu 59 de oameni la bord
Douăsprezece persoane au murit, iar alte zeci ar fi fost rănite după ce un autocar înmatriculat în Polonia a ieșit de pe autostrada M3 și s-a răsturnat într-un șanț, duminică dimineață, în nord-estul Ungariei. În vehicul se aflau 59 de persoane – 57 de pasageri și doi șoferi. Operațiunea de salvare a fost una de amploare, mai … - Varșovia propune o „Legiune Europeană” pentru a proteja continentul de Rusia
Vicepremierul şi ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a subliniat, într-un interviu acordat Kathimerini, necesitatea unei integrări militare mult mai profunde în Europa, inclusiv prin crearea unei „Legiuni Europene” permanente, care să funcţioneze în completarea NATO, nu în concurenţă cu Alianţa, relatează News.ro. Avertisment despre Rusia Şeful diplomaţiei poloneze avertizează că Rusia poartă deja un „război” împotriva … - Bucureștenii vor avea probleme cu apa caldă luni. ELCEN oprește CET Grozăvești
Electrocentrale Bucureşti anunţă oprirea CET Grozăveşti, începând de duminică seara şi până luni la prânz, din cauza unor lucrări pe care Apa Nova le va face la reţeaua de alimentare cu apă. ELCEN a precizat că a coordonat manevrele astfel încât oprirea centralei să aibă loc duminică noaptea, la ora 22:00, acoperind intervalul orar cu cel … - Scandalul Tănăsescu-Bolojan ajunge oficial la Senat: Biroul Permanent, convocat pentru „clarificarea situației”
Biroul Permanent al Senatului se va reuni luni, 17 august, de la ora 14.00, pentru „clarificarea situației” privind întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și premierul demis Ilie Bolojan, potrivit unui anunț transmis duminică senatorilor. Reuniunea conducerii Senatului are loc pe fondul scandalului declanșat după dezvăluirea întâlnirii neanunțate public, desfășurată chiar în biroul președintelui Senatului, Mircea … - Fostul șef CSM o pune pe șefa CCR în fața precedentului din 2018: „Atunci a demisionat. Acum, timingul întâlnirii cu Bolojan nu ajută deloc”
Judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii și actual președinte al Curții de Apel Pitești, afirmă că președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, este datoare să ofere explicații societății după informațiile privind întâlnirea neanunțată cu premierul demis Ilie Bolojan. Mateescu atrage atenția în special asupra momentului întrevederii, cu numai câteva zile înaintea unor decizii …



