Consiliul European: Sancțiunile UE împotriva Rusiei, prelungite cu încă șase luni de liderii statelor membre

Liderii Uniunii Europene au convenit să prelungească cu încă şase luni sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru rolul său în conflictul din estul Ucrainei şi pentru că nu a implementat acordurile de pace de la Minsk, a anunţat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă după summitul european desfăşurat prin videoconferinţă, informează DPA şi EFE.
Sancţiunile au fost adoptate pentru prima dată la 31 iulie 2014, iniţial pentru o perioadă de un an, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a acordat sprijin separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, acţiuni care au dus la destabilizarea situaţiei din această ţară, potrivit UE. De atunci sancţiunile au fost prelungite la fiecare şase luni. Sancţiunile actuale expiră la 31 iulie, data până la care Consiliul UE are termen pentru formalizarea acordului politic adoptat vineri de către lideri şi publicarea actelor juridice necesare pentru reînnoirea măsurilor restrictive.
Uniunea Europeană a legat relaxarea sancţiunilor de progrese în ceea ce priveşte implementarea Acordului de la Minsk, care prevede o încetare a focului necondiţionată şi ca ambele părţi să-şi retragă armele grele de pe linia de front din estul Ucrainei.
Înainte de decizia de vineri, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron – care sunt implicaţi în negocierile de pace alături de Rusia şi Ucraina sub aşa-numitul format Normandia – şi-au informat omologii din UE cu privire la starea de fapt.
Sancţiunile UE vizează sectoarele finanţe, energie şi apărare ale Rusiei, împiedicând accesul anumitor bănci şi companii ruseşti la pieţele UE şi limitând anumite importuri din UE. Sancţiunile restricţionează, de asemenea, accesul Moscovei la anumite tehnologii şi servicii sensibile care pot fi utilizate pentru explorarea şi producerea petrolului.
Măsuri separate vizează comerţul cu teritoriile anexate Crimeea şi Sevastopol. Acestea au fost extinse săptămâna aceasta cu un an, până la 23 iunie 2021.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Primarul din Vaslui: În oraș funcționează aproximativ 60 de săli de jocuri / Voi propune interzicerea lor pe raza municipiului
Primarul municipiului Vaslui, Lucian Branişte (PSD), a anunţat, joi, că va propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri prin care să se interzică locaţiile cu jocuri de noroc. Edilul a afirmat că în ultimii ani, jocurile de noroc au devenit o problemă reală în multe comunităţi din România, dar că dincolo de reclame şi lumini colorate, … - A intrat în vigoare decizia Înaltei Curți care omoară dosare de evaziune fiscală, ca urmare a unui amendament depus de șefa NORDIS
În Monitorul Oficial a fost publicată joi decizia din 6 noiembrie anul trecut a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care devine obligatorie efectuarea de expertize în dosarele penale de evaziune fiscală. Asta înseamnă că toate dosarele de evaziune fiscală aflate pe rolul instanțelor și în care procurorul nu a dispus efectuarea de expertize se întorc … - Pasajul Basarab intră în reparații. Lucrările ar putea începe în iunie și vor dura jumătate de an
Primăria Municipiului București a anunțat calendarul intervențiilor pentru reabilitarea Pasajului Basarab, una dintre cele mai importante artere rutiere ale Capitalei. Primarul general Ciprian Ciucu s-a întâlnit joi cu reprezentanții constructorului, iar lucrările ar putea începe în luna iunie. Termenul estimat pentru finalizare este decembrie 2026. Potrivit municipalității, pasajul se află „de aproape 15 ani într-o … - Traian Băsescu profețește că Sorin Grindeanu va pierde bătălia cu Ilie Bolojan: El dă din gura, Bolojan aduce bani!
Traian Băsescu tranșează disputa Bolojan-Grindeanu. Fostul președinte spune că jocul liderului PSD este „neconvingător” și profețește să Sorin Grindeanu va pierde în lupta contra lui Ilie Bolojan. Grindeanu dă din gură, iar Bolojan aduce bani în țară Traian Băsescu a comentat la Digi24 disputa dintre premierul Ilie Bolojan și liderul PSD Sorin Grindeanu. Verdictul fostului președinte a … - Maricel Păcuraru îi trage preșul lui George Simion. Crin Antonescu, scos de la naftalină pentru a prelua AUR în contul unei datorii de 5 milioane de euro
Scena politică românească stă pe un butoi de pulbere, iar fitilul a fost aprins nu în Parlament, ci în birourile de la Realitatea Plus. Surse politice de la vârful partidelor suveraniste au dezvăluit pentru noi un scenariu de coșmar pentru George Simion: liderul AUR trăiește ultimele zile în fruntea formațiunii pe care a fondat-o, fiind …




