STUDIU Cât timp rezistă anticorpii anti-COVID-19 în cazul persoanelor asimptomatice

Anticorpii produşi de organismul uman, drept răspuns la infecţia cu noul coronavirus, se comportă diferit în cazul pacienţilor asimptomatici, faţă de cei cu simptome specifice COVID-19.
Cel puţin, asta arată un studiu publicat într-un jurnal academic, conform cnbc.com. Oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu pe 37 de persoane asimptomatice şi alte 37 cu simptome specifive infectării cu noul coronavirus, din Wanzhou, China.
În cazul a 40% din procentul bolnavilor asimptomatici, anticorpii aproape dispar în doar circa 8 săptămâni. La polul opus, asta se întâmplă la doar 12,9% din pacienţii cu simptome de COVID-19.
Munca de cercetare pentru a înţelege noul coronavirus este departe de a fi încheiată. Specialiştii încă descoperă aspecte-cheie ale virusului, cum ar fi răspunsul sistemului imunitar odată ce o persoană este expusă la acesta.
Un virusolog renumit, medicul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru alergii şi boli infecţoase in Statele Unite , a precizat recent faptul că un vaccin anti-COVID-19 s-ar putea să nu ofere imunitate pe termen lung dacă infecţia se manifestă ca în cazul celorlalte coronavirusuri.
Deşi studiul este unul restrâns, experţii consideră că rezultatele cercetării ar putea fi utile decidenţilor politici, în privinţa emiterii „paşapoartelor de imunitate”.
Concret, diferite state au luat în calcul emiterea unor paşapoarte sau certificate pentru persoanele care au anticorpi anti COVID-19, care să le permită acestora să călătorească.
Sursa: www.mediafax.ro
- Ni se spune că trăim bine, dar taxele și inflația ne ucid viitorul. România nu are o economie fezabilă pentru că totul se bazează pe furtul din buzunarul cetățeanului
Românii sunt prinși într-o contradicție tot mai greu de înghițit: pe de o parte, discursul oficial insistă că “economia merge” și că nivelul de trai crește; pe de altă parte, realitatea de la raft, din facturi și din taxele care se adună lunar arată o presiune constantă asupra veniturilor. În decembrie 2025, inflația anuală a … - Primarii, hoții de serviciu ai guvernării Bolojan: Taxe imense impuse cetățenilor pentru privilegiile nomenclaturii
În timp ce Guvernul Bolojan își apără pachetul fiscal ca pe o măsură “necesară” pentru echilibrarea bugetului, criticii acuză că nota de plată ajunge, din nou, la cetățeni, prin impozite și taxe locale mai mari din 2026, în timp ce în administrația locală persistă cheltuieli nejustificate, sporuri și prime fără bază legală. Taxe mai mari, … - De ce piața muncii din România îi respinge pe tineri: între statistici dure și politici idioate
România vorbește mult despre “criza forței de muncă”, dar când vine vorba de tineri, realitatea arată invers: intrarea pe piața muncii rămâne una dintre cele mai grele etape. Datele oficiale sunt greu de cosmetizat: în trimestrul II 2025, rata șomajului a fost 6%, însă la tineri (15–24 ani) a urcat la 22,9%—aproape un sfert din … - Judecătorii, în genere, sunt o cloacă coruptă dirijită de politicienii mafioți. Jurnalismul a murit în România
Dacă cineva mai are naivitatea să creadă că în România anului 2026 trăim într-un stat de drept, o simplă privire aruncată în sălile de judecată sau în conturile publicațiilor independente este suficientă pentru un duș rece. Realitatea crudă, pe care puțini mai au curajul să o rostească, este că Justiția a abdicat de la rolul … - A început operațiunea de debarcare a lui Dominic Fritz!
A început operațiunea de răsturnare a lui Dominic Fritz! Lovitura care i se pregătește din interiorul USR Așa cum scriam în luna decembrie a anului 2025, în interiorul USR se pune la cale o operațiune de răsturnare a lui Dominic Fritz, șeful partidului. Scorul dezastruos obținut de Cătălin Drulă în alegerile pentru Primăria Capitalei a …