Internațional

România e bună numai la pomeni: Ucrainenii și-au mutat afacerile în Polonia după invazia rușilor

Ucrainenii au fost responsabili pentru 45% dintre toate noile companii străine care au demarat afaceri în Polonia anul trecut, arată un raport elaborat de Polish Economic Institute, informează Bloomberg.

Ca o dovadă a modului în care invazia rusească a transformat economiile din regiune, cetăţenii ucraineni au înregistrat 10.200 de societăţi comerciale cu o singură persoană şi 3.600 de companii cu capital ucrainean în Polonia, în perioada ianuarie-septembrie 2022. Ponderea acestor firme în numărul total de noi companii din Polonia a urcat până la 8,5% în luna septembrie, de la mai puţin de 1% înainte de invazia rusească, scrie Agerpres.

Peste un milion de refugiaţi ucraineni, în principal femei, s-au refugiat în Polonia după data de 24 februarie 2022, susţine centrul de reflexie Polish Economic Institute. Datele furnizate de Guvernul de la Varşovia arată că 420.000 de ucraineni şi-au găsit un loc de muncă şi mulţi au înfiinţat firme, în special în sectoarele construcţii, IT şi vânzări cu amănuntul. Femeile reprezintă 41% din societăţile comerciale cu o singura persoană înfiinţate de ucraineni în Polonia.

Datele mai arată că peste 50% dintre companiile înfiinţate în Polonia au făcut acest lucru pentru a continua afacerile pe care le derulau în Ucraina. Aproximativ două treimi au spus că intenţionează să rămână pe piaţa din Polonia, indiferent care va fi rezultatul războiului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button