Un şef de ocol silvic, doi ingineri silvici, doi pădurari, un şef de district şi administratorul unei firme, reţinuţi pentru 24 de ore, pentru luare de mită, fals intelectuat şi furt de arbori

Şapte persoane, printre care un şef de ocol silvic, doi ingineri silvici, doi pădurari au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii gorjeni pentru comiterea mai multor infracţiuni printre care luare de mită, fals intelectuat şi furt de arbori.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şapte persoane, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni.
Este vorba de şeful unui ocol, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori şi complicitate la furt de arbori.
Procurorii mai anchetează un inginer silvic, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (săvârşită în luna mai 2018), fals intelectual, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori şi complicitate la furt de arbori.
Mai sunt anchetaţi un şef de district şi un inginer silvic pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată şi favorizarea infractorului şi administratorul unei societăţi comerciale cu profil exploatări forestiere, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la tăiere nelegală de arbori, instigare la furt de arbori, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată şi instigare la fals intelectual.
De asemenea, au mai fost reţinuţi un pădurar în cadrul unui ocol silvic, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori, complicitate la furt de arbori şi un pădurar de canton în cadrul unui ocol silvic, anchetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere nelegală de arbori, furt de arbori, folosirea unor dispozitive false de marcare şi folosirea funcţiei în scopul favorizării unor persoane.
“Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, se arată în comunicat.
Sursa citată a menţionat că în această cauză, care este una complexă, au fost făcute 22 de percheziţii domiciliare.
Sursa: News.ro
- Bolojan i-a găsit o sinecură purtătorului de cuvânt al Guvernului: o trimite pe Dogioiu în CA al SRR
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a fost propusă pentru un post de membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) din partea Executivului. Propunerea Guvernului pentru Consiliul de Administrație al SRR este chiar purtătorul de cuvânt al Cabinetului Bolojan, Ioana Dogioiu, în timp ce membru supleant este propusă Daniela … - USR o trimite în CA al TVR pe fosta șefă de cabinet a lui Clotilde Armand, care umbla în sacii cu voturi
Uniunea Salvați România (USR) vrea să o trimită în Consiliul de Administrație (CA) al TVR pe Catrinel Trofin, nimeni alta decât fosta șefă de cabinet a primăriței Clotilde Armand. „Specialista” în relații internaționale, jurnalism și comunicare strategică a apărut în prim-plan după ce au fost făcute publice imagini uluitoare din noaptea de 29 septembrie 202o, … - JAF! Taxele locale cresc cu 75,25%
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat luni, la Digi24, că planul Guvernului condus de Ilie Bolojan pentru taxele locale din 2026 aduce o creștere totală de 75,25%. Din acest procent, 5,25% reprezintă indexarea cu inflația din 2024. Deși sumele cresc pe hârtie, edilul susține că primăriile nu vor încasa, în realitate, mai mulți bani. El a explicat că … - Parcul Herăstrău – oglinda ipocriziei politice. Ciucu critică mizeria lăsată chiar de partidul lui
Starea deplorabilă a Parcului Herăstrău nu mai poate fi ascunsă sub preș. Aleile rupte, mobilierul deteriorat, zonele verzi neîngrijite și mizeria care se acumulează zilnic arată un adevăr simplu: administrația Capitalei a abandonat unul dintre cele mai importante spații verzi ale Bucureștiului. În loc să ofere explicații, Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a … - Acuzații de ipocrizie la adresa lui Ciprian Ciucu privind veniturile apropiaților
Contestatarii primarului Sectorului 6 susțin că, în timp ce Ciprian Ciucu pozează public în om modest, persoane din subordinea sa ar încasa venituri consistente din funcții plătite din bani publici, existând și acuzații despre legături cu „mafia imobiliară”. Criticii primarului Ciprian Ciucu afirmă că acesta se laudă mereu cu cât este de sărac, în timp …