Pandemia dă idei de afaceri. Două antreprenoare din Iași au pus bazele unui magazin cu produse exclusiv româneşti

Dacă vrei să sprijini producătorii locali, cumpără produse româneşti! Flavia şi Laura sunt două tinere de 32 de ani, din Iaşi, care au pus bazele unui magazin cu produse exclusiv româneşti.
Laura este proprietara unei plantaţii de lavandă şi aduce în magazine produse cosmetice şi lumânări. Iar Flavia are o mini fabrică unde produce haine pentru copii, din bumbac. Alţi patru producători locali au şi ei produse în micul magazin cochet: jucării din lemn, perne, gentuţe şi lucruri pentru femei gravide.
Conceptul a luat naştere în timpul pandemiei, datorită cererii foarte mari în mediul online. Tinererele au investit în magazin aproximativ 7000 de euro.
„Lumea căuta să iasă din casă, iar asta ne-a încurajat foarte mult. Să pună mâna pe produse, să le testeze. Având în vedere că sunt produse româneşti, le-am trezit curiozitatea şi au fost surprinşi că sunt la strandarde europene”, a declarat Flavia Hritcu.
„Cumpărătorii vor susţine familiile din Iaşi şi econopmia locală. Este foarte important pentru dezvoltarea comunităţii locale, mai ales în contextul pandemiei, când e important, cum e în cazul meu sa vezi că nu mai acces la reciepiente pe care le importam. Acum am reuşit să descopăr producători de sticlă, am început să redescoperim producţia locală”, a declarat Laura Ignatoaie.
Sursa: www.mediafax.ro
- Dan Tanasă (AUR), reacție după scandalul intonării imnului Ținutului Secuiesc, la congresul UDMR: „Este o rușine națională/sfidează Constituția și unitatea națională”Deputatul AUR Dan Tanasă a avut o reacție nervoasă la vederea premierului Ilie Bolojan care a stat în poziție de drepți la intonarea imnului Ținutului Secuiesc, cu ocazia Congresului UDMR, de vineri, de la Cluj. Reprezentantul AUR consideră că premierul Bolojan este o „rușine națională” care „alege să stea respectuos în fața unei manifestații care …
- La congresul UDMR s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc: Bolojan a rămas în poziție de drepți lângă Viktor OrbanMoment tensionat la congresul UDMR, care are loc vineri. După intonarea imnului României, s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc. Ilie Bolojan a rămas, însă, în poziție de drepți, lângă Viktor Orban. Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România a început vineri, în județul Cluj. Sunt prezenți la eveniment premierul Ilie Bolojan și omologul său ungar, Viktor Orban. …
- Peste tot Securitate, nicăieri dreptate! Președinta CCR anunță includerea securității naționale în blocul de constituționalitatePreşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a afirmat, vineri, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Română de Drept Constituţional, că securitatea fără libertate este tiranie, iar libertatea fără securitate este „haos”. Simina Tănăsescu consideră că securitatea națională devine tot mai mult inclusă în ”blocul e constituționalitate”. Simina Tănăsescu a participat la Masa rotundă anuală organizată de Asociaţia Română de …
- Sociologul Dan Dungaciu, semnal de alarmă major: Europa devine irelevantă în politica globalăSociologul Dan Dungaciu face o declarație șocantă: Europa își pierde relevanța în politica internațională. Potrivit acestuia, continentul european traversează o perioadă de declin, iar dacă guvernul Franței, condus de Emmanuel Macron, se va prăbuși, întreaga Uniune Europeană ar putea fi grav afectată. În acest context, România riscă să rămână fără direcție, incapabilă să-și definească propriul …
- Anca Alexandrescu: Valul suveranist crește, iar asta le dă fiori! Susținătorii lui Nicușor Dan îndeamnă la ură, cer arestări și dezbinăSchimbare bruscă de atitudine în tabăra lui Nicușor Dan. Într-o intervenție televizată, jurnalista Anca Alexandrescu a criticat dur virajul peste noapte al unor susținători ai actualului președinte. Ea a vorbit despre „suveraniști vopsiți” care și-au modificat discursul din oportunism, subliniind că valul suveranist nu se dezumflă, ci dimpotrivă, „se amplifică și le dă fiori” celor …