România și alte zece state aliate au lansat NATO Flight Training Europe

România și alte zece state membre ale NATO au lansat vineri o inițiativă de creare a unei rețele de facilități de instruire pentru piloți pe întregul continent european, informează Alianța Nord-Atlantică într-un comunicat, menționând că aceasta este prima ceremonie de semnare a unei forme de cooperare între aliați prin intermediul sistemului de videoconferință.
Miniștrii Apărării din Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Muntenegru, Macedonia de Nord, Portugalia, România, Spania și Turcia au semnat o scrisoare de intenție care confirmă înființarea inițiativei NATO Flight Training Europe (NFTE), pentru a-și uni eforturile în antrenarea piloților de avioane, de elicopter și de drone.
„Această cooperare multinațională va spori facilitățile de formare europene și va permite echipajelor aeriene să se antreneze mai aproape de casă. Ca atare, este un exemplu excelent de împărțire transatlantică a responsabilităților”, a subliniat secretarul general adjunct, Mircea Geoană, prezent din partea NATO la ceremonia virtuală de semnare a scrisorii de intenție.
Mai mulți aliați europeni mai mici au cerințe anuale de pregătire a piloților la o scară care nu justifică înființarea sau continuarea activității centrelor naționale de zbor, iar inițiativa multinațională NATO Flight Training Europe va aborda cerințele acestor națiuni, mai precizează sursa citată.
În cadrul acestui acord, cei unsprezece aliați vor cerceta opțiunile pentru crearea unei rețele europene de facilități de instruire pentru echipajele aeriene, beneficiind pe cât posibil de structurile de formare deja existente.
Inițiativa va asigura economii de costuri și o mai mare interoperabilitate între aliații participanți și va beneficia de disponibilitatea generală a forțelor aeriene ale NATO.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Nu e ușor cu Nicușor, e aiuritor: Un președinte exagerat de lentNicușor Dan a avut nevoie de patru (4) luni pentru a se gândi pe cine să ia în echipa lui de consilier prezidențiale și consilieri de stat. În patru luni, un om atât de dotat intelectual ca domnia sa citea de 3-4 ori cartea de telefon și găsea un algoritm care să-l ducă înspre alegeri …
- Ion Cristoiu: „Viktor Orban face praf România și-l comandă pe Bolojan”Ion Cristoiu a dezvăluit cine îl comandă pe Ilie Bolojan! Maestrul susține că atât UDMR-UL, cât și premierul României ascultă ordinele lui Viktor Orban. Totul după ce prim-ministrul maghiar a declarat, într-un interviu din Budapesta, că România este „o căpiță strâmbă”. „Sunt toate datele pentru a susține că eroul acestui weekend a fost Viktor Orban, …
- Ludovic lua credite de 40 de miliarde, acum cere să dăm afară o treime din bugetariLudovic Orban, consilierul lui Nicușor Dan, s-a apucat din nou de dat lecții de economie. După ce, în perioada în care era premier, a îndatorat România cu peste 40 de miliarde de euro, acum descoperă rețeta salvatoare: concedierea a o treime dintre angajații de la stat. E ușor să fii curajos când nu mai ești …
- Breaking news: Poliția Română salvează economia mondială, confiscând bani de filmPoliția Română a anunțat cu mare pompă că a confiscat un miliard de dolari falși. Sună spectaculos, nu? Doar că, în realitate, banii erau recuzită pentru un film, marcați clar ca atare. Practic, au oprit o filmare, nu o infracțiune. Eroii noștri de la Interne s-au grăbit să se laude cu „cea mai mare captură …
- Plătim cel mai scump curent din Europa, dar suntem conduși de hoți: plafonarea prețului la energie, exclusăMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, sâmbătă, că ar fi fost util ca schema de plafonare a preţului la energie să fie continuată, doar că riscam să avem o procedură de infringement. El este de părere că ”trebuia să fie mai pregătită România pentru a ieşi din această plafonare, cu capacităţi de producţie”, dar pentru că acestea …