Românii economisesc tot mai mult: depozitele în lei ale populației au crescut cu 12,7% față de anul trecut

Depozitele în lei ale persoanelor fizice au crescut cu 0,5% în iulie față de luna anterioară, până la 140 342,6 milioane lei, iar faţă de luna iulie 2019 au înregistrat o creştere de 12,7% (9,6% în termeni reali), transmite BNR.
Pe fondul temerilor față de efectele economice ale pandemiei au crescut și depozitele în lei ale altor sectoare, cu 10% faţă de luna iulie a anului trecut.
Și depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 0,2% faţă de luna iunie 2020. Comparativ cu luna iulie 2019, indicatorul a crescut cu 17,4 la sută, exprimat în lei și cu 15,0 la sută, dacă este exprimat în euro.
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,1% faţă de luna iunie 2020. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,5%.
- Emil Boc, atac dur la USR: ‘A distrus tot ce a prins. Nu au pus o cărămidă, doar au demolat! Nu are rost să îi băgăm prea mult în seamă’Primarul Clujului, Emil Boc, a oferit o primă reacție după ce organizația locală USR Cluj a acuzat administrația liberală de pe Someș de risipă în legătură cu podul Garibaldi. „Sunt copii nematurizați, nu are rost să îi băgăm prea mult în seamă pentru că sunt răsfățați, nu se pricep. Vorbesc una în ședința Consiliului Local, …
- România are nevoie de o lege a agenților străini: ONG-uri precum Declic și Bankwatch subminează economia naționalăRomânia trăiește de ani de zile sub dictatura ONG-urilor finanțate din exterior, care se ascund sub eticheta „activism civic” și „protecția mediului”. În realitate, organizații precum Declic și Bankwatch acționează ca agenți ai unor puteri străine, blocând proiecte strategice pentru economie și transformând România într-un stat captiv, dependent de importuri și vulnerabil energetic. Spre exemplu, …
- Florin Zamfirescu: „Asupra României s-a așezat o pâclă deasă, globalist-soroșistă, care i-a smintit pe mulți”„Asupra României s-a așezat o pâclă europeană, deasă, globalist-soroșistă care i-a smintit pe mulți. Aceștia nu numai că au votat aberant, dar nici acum nu-și dau seama și nu recunosc că ne-au nenorocit ca țară și neam. Singura lor “recunoaștere” a erorii este afirmația că oricum vor pleca din țara asta. Deci “după ei potopul!””, …
- Procurorii verifică afacerile lui Bolojan. Șeful DNA, Marius Voineag: Investigăm achiziția autobuzelor din OradeaDNA anunță că investighează achiziția, în valoare de sute de mii de euro, a microbuzelor din Oradea. Direcția Națională Anticorupție a confirmat că investighează achiziția de microbuze din Oradea, o tranzacție evaluată la sute de mii de euro. Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a precizat că verificările fac parte dintr-o serie mai amplă de anchete …
- Ion Cristoiu: Banii obținuți din stoparea construcțiilor în România sunt dați pentru campania electorală a Maiei SanduLa cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a precizat că sumele obținute din stoparea construcțiilor în România sunt dați pentru campania electorală a Maiei Sandu, scrie gandul.ro. „Printr-o Ordonanță de Urgență inițiată și sprijinită de Dragoș Pîslaru, omul lui Dacian Cioloș în Guvern, și când spui Dacian Cioloș spui …