Jurnalist Deutsche Welle: Baroni locali din România au legături cu firmele care duc români la abatoarele din Germania

Firme de intermediere duc românii la muncă în Germania, iar aceștia se plâng de condițiile groaznice de lucru și de cazare, dar și de umilințele prin care sunt obligați să treacă pentru a-și câștiga pâinea. Alina Kuhnel, jurnalist Deutsche Welle, a spus duminică seară la Digi24 că un politician român ar fi implicat într-o astfel de afacere.
„Am reușit să aflu, deocamdată, de la oamenii care au fost aduși de aceste firme, de la sindicatele care se ocupă de consilierea lor, din păcate nu și de la firmele care racolează oameni în România și care îi țin aici în condiții improprii pentru locuit. O parte dintre acești subcontractori au fost condamnați în urmă cu trei-patru ani, a avut loc un proces la Duisburg, numit atunci de presă „războiul mafiei abatoarelor” în care principalul acuzat, un om de afaceri german, a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Era vorba despre evaziune fiscală de 20 de milioane de euro. Au fost condamnați cel puțin și trei români din firme de intermediere, Al patrulea a reușit să plece, a ajuns în România, și-a schimbat identitatea, găsit de Interpol a decis să se sinucidă”, a spus Alina Kuhnel, jurnalist Deutsche Welle, la Digi24.
Ea a precizat că politicieni din România sunt implicați în racolarea de muncitori pentru Germania și că zilele următoare va publica noi informații „care au legătură cu politicieni influenți din România”. „Putem spune că este vorba despre baroni locali (…) care au legături cu aceste firme. Persoana despre care vorbesc este activă politic în România. La Deutsche Welle vom oferi zilele următoare mai multe informații”, a subliniat ea.
Totodată, jurnalista a spus că are documente care arată că muncitorii români aflați în carantină sunt informați că-și vor primi doar 60-70% din salariu, deși statul germani suportă cheltuielile în întregime.
Cel puțin o mie de români sunt infectați cu noul coronavirus în Germania, cei mai mulți dintre ei la un abator Toennies din landul Renania de Nord-Westfalia.
Sursa: www.digi24.ro
- Percheziții DNA la Consiliul Județean Brăila / Este vizat șeful CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac
După CJ Bistrița și Sălaj, procurorii DNA fac percheziții la CJ Brăila. Procurorii DNA fac percheziții la CJ Brăila, condus de Francisk Iulian Chiriac (PSD). Perchezițiile sunt și la clubul de handbal HC Dunărea Brăila, procurorii suspectând săvârșirea mai multor fapte de corupție. Clubul sportiv HC Dunărea Brăila este condus de ginerele fostului premier Mihai … - Polițiștii efectuează peste 40 de percheziții pentru a elimina o rețea extinsă de traficanți de droguri
Poliţiştii fac, miercuri dimineaţă, 43 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin şi Dolj, la persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc şi de constituire de grup infracţional organizat. Anchetatorii au stabilit că în anul 2021 şi de la jumătatea anului 2024, în Oraviţa, s-ar fi constituit patru grupări infracţionale organizate, în scopul obţinerii de bani … - Duminica Orbului, văzută după 36 de ani: Cum am ratat primul tren spre democrație
Pe 20 mai 1990, România a organizat primele alegeri prezidențiale și parlamentare de după căderea comunismului. A fost un moment istoric – așteptat de generații întregi care visaseră libertatea –, dar rezultatul a arătat că libertatea nu înseamnă, automat, conștiință democratică. Pentru aproape 85% dintre români, opțiunea a fost Ion Iliescu, fost demnitar comunist și lider al Frontului Salvării Naționale (FSN), o structură care moștenea masiv mecanismele vechiului regim. A fost „Duminica Orbului” – nu doar în calendarul ortodox, ci și în istoria noastră colectivă. Într-un sens profund, 20 mai 1990 a fost o zi în care România a ales frica în locul curajului, continuitatea în locul schimbării, familiarul în locul incertitudinii. Votul masiv în favoarea lui Iliescu și a FSN a consfințit o prelungire a regimului ceaușist în haine aparent noi. Partidele istorice, abia reînființate, fără resurse, fără presă, fără vizibilitate reală, au fost condamnate din start la marginalizare. Ion Rațiu, cel care întruchipa spiritul democrației liberale, spunea: „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Dar prea puțini l-au înțeles. Astăzi, după 36 de ani de democrație postcomunistă, avem obligația să privim acel moment cu melancolie dar și cu luciditate. Alegerile din 1990 trebuie înțelese. România venea după un regim totalitar care mutilase nu doar instituțiile, ci și mentalitățile. Frica, obediența, neîncrederea în pluralism erau reflexe adânc impregnate în societate. Mulți au votat cu Iliescu pentru că se temeau de instabilitate, de necunoscut. Iliescu oferea promisiunea unei tranziții „line”, care păstra aparența schimbării, fără a deranja prea tare structurile de putere moștenite. Generațiile tinere trebuie să știe aceste lucruri pentru a învăța. Democrația nu este niciodată un dat, ci o construcție fragilă, care cere vigilență, curaj civic, cultură politică. Fără memorie, riscăm să repetăm aceleași greșeli în forme diferite. În fața tentației autoritarismului modern, a manipulării prin social media, a polarizării toxice, e vital să ne amintim că libertatea nu se dă, se cucerește și se păstrează cu efort constant. Duminica Orbului a fost, poate, inevitabilă în acel moment. Dar a lăsat o rană adâncă: am pierdut un deceniu în cursa noastră spre normalitate. Când Europa Centrală își reforma instituțiile, România se zbătea în mineriade, în compromisuri toxice, în blocaje economice și politice. FSN-ul, ajuns partid-stat, a consolidat o rețea de putere care, sub diverse nume și forme, domină și astăzi multe paliere ale administrației. Duminica Orbului este o oglindă care ne obligă să ne întrebăm, constant: ce alegem când suntem puși în fața unei cotituri? Ne uităm la trecut sau ne lăsăm în voia inerției? Luptăm pentru democrație sau o delegăm altora? A înțelege 20 mai 1990 înseamnă, poate, să ne asigurăm că nicio altă „duminică” din viitor nu va mai fi atât de oarbă. - TRĂDARE LA VÂRF: Ministrul Ciprian Șerban, surprins într-o escapadă cu Roxana Ilie, „abonata” la banii PSD. O idilă în umbra banilor publici?
Într-o perioadă în care românii de rând sunt îndemnați la cumpătare, elitele politice par să trăiască într-o realitate paralelă, guvernată de lux, influență și combinații de culise. Ultimul protagonist al unui episod care miroase a sfidare și trădare a interesului public este nimeni altul decât ministrul Ciprian Șerban. Acesta a fost surprins recent într-o vacanță … - După 7 luni de la explozia blocului din Rahova, ratatul Ciucu s-a decis: blocul va fi demolat
După exact șapte luni și două zile de la devastatoarea explozie din blocul din Rahova, timp în care viața a cel puțin 400 de oameni a fost dată peste cap, se pare că ratatul Ciprian Ciucu a găsit o soluție.Au trecut exact șapte luni și două zile de la devastatoarea explozie din blocul de locuințe …




