Spania ridică restricțiile și pe insule

Patru mici insule spaniole vor putea deschide începând de luni terasele exterioare ale barurilor și restaurantelor la 75% din capacitatea lor, a declarat guvernul spaniol. Spania continuă ridicarea restricțiilor impuse împotriva coronavirus pentru anumite părți ale țării cel mai puțin afectate de boală.

Mesele de pe terase trebuie să fie totuși așezate la o distanță de 1,5 metri între ele, conform reglementărilor publicate în Buletinul Oficial al guvernului sâmbătă și care afectează insulele La Graciosa, El Hierro și La Gomera din Insulele Canare și insula Formentera din Baleare.

Spania, una dintre țările din Europa cel mai grav afectate de boală, a ridicat restricțiile în mod etapizat, în special în unele regiuni considerate mai sigure decât altele.

În cele patru insule care intră în faza a 3-a, se pot întâlni grupuri de până la 20 de persoane, iar centrele comerciale se vor putea redeschide la 40% din capacitate lor. Hotelurile și alte unități de agrement cu zone comune pot primi clienți până la 50% din capacitate.

Companiile ar trebui totuși să încurajeze munca la domiciliu, dar, de asemenea, pot organiza întoarcerea lucrătorilor la birou, atât timp cât revenirea acestora este eșalonată. Muzeele vor avea voie să organizeze activități.

Spania a înregistrat peste 238.000 de cazuri confirmate de COVID-19, cu peste 27.000 de decese, notează cnn.com.

Rata infecției a încetinit substanțial. Treizeci și nouă de persoane au murit săptămâna trecută, comparativ cu sute de decese zilnic în urmă cu o lună, a declarat vineri ministerul sănătății.

%d blogeri au apreciat: