Urmărirea penală poate fi declanșată și din oficiu în cazul infracțiunilor de violență domestică

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, marți proiectul de lege care prevede că, în cazul infracțiunilor de violență domestică, împăcarea dintre părți să nu mai înlăture răspunderea penală.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violențe și la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârșite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, așa cum este reglementat în prezent, relatează Agerpres.
„În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu”, prevede proiectul.
Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat că, în urma acestei modificări, cel care săvârșește violență domestică nu va scăpa de pedeapsă.
„În sfârșit am ajuns în acest punct. Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenței face plângere și apoi își retrage plângerea, cel care este autorul violenței domestice nu pățește nimic. În urma acestei modificări, lucrurile sunt foarte simple. Odată ce o persoană depune plângere că este bătută, este supusă violenței domestice, chiar dacă ulterior își va retrage plângerea, asta nu înseamnă că cel care face fapta va scăpa de această dată de pedeapsă”, a explicat Săftoiu.
Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a spus că prin acest proiect s-a eliminat „portița” de scăpare a celor care săvârșesc violență domestică.
Sursa: Agerpres
- Adriana Georgescu, despre Sorin Grindeanu: ‘Are hobby-ul să toarne la DNA’
Avocata Adriana Georgescu este acuzată că a luat bani de la un om de afaceri pentru intervenții în dosare. Printre alții, femeia a vorbit despre Nicușor Dan, Ilie Bolojan sau Sorin Grindeanu. Aceasta ar fi spus într-o discuție cu un investigatorul sub acoperire despre șeful PSD că „are hobby-ul să toarne la DNA, îi place”. … - Cum a devenit România un stat capturat de CCR pentru a instala lacheii sistemului la comanda SRI, SIE și marile parchete
România a alunecat tăcut, dar sigur, într-o zonă gri a democrației, transformându-se sub privirile noastre într-un veritabil stat capturat, în care puterea reală nu mai rezidă în Parlamentul ales de popor sau în deciziile Guvernului, ci în ciocănelele judecătorești ale Curții Constituționale a României (CCR). Ceea ce trebuia să fie forul suprem de garanție a … - Pene de curent în cascadă în Ucraina. Cauza: „defecţiuni tehnice” pe liniile care leagă Republica Moldova, România şi Ucraina
Reţeaua electrică ucraineană a suferit sâmbătă întreruperi masive de curent din cauza unei „defecţiuni tehnice” pe liniile care leagă Republica Moldova, România şi Ucraina, a anunțat ministrul ucrainean al energiei, Denis Şmîhal, potrivit AFP. „Astăzi, în jurul orei locale 10:42, s-a produs o defecţiune tehnică, care a dus la întreruperea simultană a liniei de 400 … - Călin Georgescu: „Unirea se face prin unire! România e de la Nistru pân-la Tisa, cum spunea Eminescu”
Ideea unirii Republicii Moldova cu România revine tot mai des în spațiul public, nu ca temă strict politică, ci ca proiect de prosperitate, demnitate și siguranță pentru cetățeni. „În primul rând, oamenii trebuie să trăiască bine. Ei au nevoie să înțeleagă că acest lucru nu se face politic”, a afirmat Călin Georgescu, subliniind dimensiunea umană … - Românii spun „DA” reunificării. Solidaritatea transfrontalieră și voința comună de a construi o superputere regională
Un val de entuziasm și solidaritate fără precedent traversează societatea românească, redefinind relația dintre cele două state românești și punând bazele unei viitoare reunificări acceptate și dorite de majoritatea populației. Sondajele de opinie recente, dar și atmosfera generală din spațiul public, indică o schimbare fundamentală de paradigmă: românii din dreapta Prutului nu mai privesc Republica …