Șef de poliție, demis pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență

Șeful Poliției Miercurea Ciuc, Nicolae Florin Ghenci, a fost demis din funcție pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență. Alţi doi poliţişti au fost sancţionaţi. S-a întâmplat la începutul lunii mai.
IPJ Harghita a fost sesizat în 7 iunie de o persoană din Miercurea Ciuc despre faptul că, în seara zilei de 2 mai, mai multe persoane, printre care şeful Poliţiei Miercurea Ciuc şi alţi doi poliţişti, ar fi participat la o petrecere organizată într-un cort amplasat în apropierea imobilului în care aceştia locuiesc.
„În urma verificărilor, s-a constatat că există date şi indicii rezonabile cu privire la încălcarea anumitor prevederi ale legislaţiei în vigoare, precum şi ale unor norme interne. Astfel, au fost identificate fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare ‘comportarea necorespunzătoare în serviciu, în familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei’, ‘neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege’ şi ‘nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă”, se precizează într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Drept urmare, şefului Poliţiei Municipiului Miercurea-Ciuc i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de „trecere într-o funcţie inferioară”, iar faţă de ceilalţi doi poliţişti a fost dispusă măsura sancţionării disciplinare cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni” respectiv „mustrare scrisă”.
Totodată, poliţiştii care au intervenit, în urma unui apel efectuat prin numărul de urgenţă 112, şi nu au luat măsurile corespunzătoare, au fost sancţionaţi disciplinar cu diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni.
De asemenea, atât cei trei poliţişti, cât şi alţi 5 participanţi au fost sancţionaţi contravenţional.
Sursa: www.digi24.ro
- Guvernul dă vina pe elevi și studenți pentru haosul bugetar. Pensiile speciale au colapsat România, NU burseleÎntr-un exercițiu grotesc de cinism politic, guvernul României a identificat vinovatul pentru prăbușirea bugetului: elevii și studenții. Nu baronii locali, nu pensiile speciale, nu cei 5 vicepremieri inutili, nu armatele de consilieri plătiți regeste. Nu! Ci bursele elevilor care abia își permit un caiet, o masă caldă sau un drum până la școală. Ni se …
- În România sunt peste 10.000 de pensii speciale de cel puțin 5.000 euro lunarRomânia, țară în care guvernul spune că nu sunt bani pentru burse, spitale sau profesori, plătește lunar peste 10.000 de pensii speciale a căror valoare depășește 5.000 de euro fiecare. Într-un stat aflat în criză bugetară, cu împrumuturi record și austeritate pentru cetățeni, această realitate este scandalos de indecentă. În fiecare lună, miliarde de lei …
- Americanii nu au Curte Constituțională pentru că nu au PSD-PNL. O instituție inutilă care face răuSpre deosebire de România, Statele Unite nu au o Curte Constituțională separată. De ce? Pentru că acolo nu există un PSD sau un PNL care să captureze statul și să-l transforme într-o rețea de interese personale. În SUA, constituționalitatea legilor este verificată de judecători din sistemul judiciar obișnuit, nu de o clică numită politic pentru …
- CCR i-a redat lui Băsescu privilegiile. Luxul este regula… Bătaie cu Bolojan pe vila din GogolÎntr-o Românie în care elevii pierd burse, medicii sunt umiliți, iar pensionarii abia supraviețuiesc, Curtea Constituțională a decis că Traian Băsescu merită din nou privilegiile de fost președinte – casă de protocol, mașină cu șofer, pază SPP și salariu generos plătit din bani publici. Și asta în ciuda faptului că instanța supremă a stabilit definitiv: …
- Rea-voință marca USR: la Pechea, un consilier USR a dat în judecată primăria pentru că a permis construirea de locuințe sociale pentru sinistrațiÎn loc să fie alături de oameni, USR alege să fie împotriva lor. La Pechea, județul Galați, un consilier USR a dat în judecată primăria pentru simplul fapt că a aprobat construirea unor locuințe sociale destinate familiilor afectate de inundațiile din 2024. Nu din bani publici, nu pentru profit, ci printr-o asociație umanitară care a …