Protest la Uzina Mecanică Plopeni. Câteva zeci de muncitori cer să plece „specialii” aduși de conducere

Câteva zeci de muncitori de la UM Plopeni, de la secția de Pirotehnie, au protestat luni dimineața în fața Uzinei Mecanice Plopeni. Oamenii cer să plece acasa angajații TESA, penisionari din MAPN și Poliție, aduși de conducere. Directorul UM Plopeni și directorul comercial al societății sunt în arest la domiciliu, într-un dosar DNA de luare de mită.
”Au ajuns la noi când a început să meargă treaba, a venit rând pe rând, care mai de care, și s-a băgat la căldură. Noi muncim, noi muncim așa, acum trebuie să fie supraîncărcat de, de muncitori și vrea ca să plece muncitorul de rând”, spune pentru G4Media, Adrian Dinu, liderul sindicatului Pirotehnie de la UM Plopeni.
De ce sunt supărați muncitorii
În iunie 2025, Consiliul de Administrație al UM Plopeni a decis să crească numărul de salariați cu 70 de posturi -„55 de posturi de personal direct și indirect productiv și 15 posturi TESA pentru personalul de execuție, ajungându-se la un număr total de 501 posturi”.
Pe locurile de personalul TESA suplimentat conform deciziei CA au fost angajați pensionari speciali din MAPN și MAI, susține liderul de sindicat Adrian Dinu.
„Au ajuns la noi când a început să meargă treaba, a venit rând pe rând, care mai de care, și s-a băgat la căldură”, explică liderul de sindicat.
Contractele lor ar trebui să fie încheiate la finalul acestei luni dar pentru că managerul este în arest la domiciliu nu mai are cine să le semneze deciziile de încheiere a relațiilor contractuale, spune sindicalistul. pentru G4Media.
„Nu putem să scăpăm de ei. După un an de zile de scandal cu domnul director Tiberiu Pîrvu, când s-a propus să plece acum pe 30, hop, și-a făcut DNA-ul treaba ca să îl ia pe ăsta”, spune Adrian Dinu.
„. Lista a fost făcută, trebuiau să plece cu data de 30, și-au anunțat acum că nu mai pleacă că nu e director să le semneze hârtia, că să plece muncitorii cărora li se termină contractele după ce au muncit doi ani și ceva”, susține Adrian Dinu.
„Moi ne scoatem banii dacă am rămâne noi, dar dacă muncim pentru cei care vor să stea la birou, n-o să putem să-i ținem pe toți”, adaugă el.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2FWhatsApp-Image-2026-07-27-at-08.09.39-1-1024x768.jpeg)
Sursa: Sindicat UM Plopeni
Conducerea UM Plopeni, acuzată de corupție
Pe 24 iulie, DNA a anunțat că directorul UM Plopeni. Tiberiu Pîrvu și directorul comercial Liliana Sorescu au fost reținuți într-un dosar de corupție. Cei doi sunt acuzați că au luat mită de la un om de afaceri, și el cercetat în dosar.
Procurorii susțin că ar fi găsit la percheziții în locuința lui Tiberiu Alexandru Pîrvu 500.000 de euro și două ceasuri de lux – un Patek Philippe și un Rolex,. Banii ar fi fost ascunși, scrie în referatul de aretare, în pungi, plicuri și sertare.
În comunicatul DNA, procurorii spun că „în perioada mai – iulie 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Pîrvu Tiberiu Alexandru, în calitate de director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., ar fi primit direct de la inculpatul V.M. suma totală de 25.900 lei, remisă în trei tranșe, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu societățile comerciale administrate în fapt de inculpatul V.M.”
Tribunalul București a decis pentru cei doi măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
Tiberiu-Alexandru Pîrvu conduce UM Plopeni din 2023, anterior a fost timp de 10 ani la o altă societate din subordinea Romarm – UM Dragomirești. Cariera sa profesională a început la Uzina Mecanică Plopeni ca muncitor-frezor, apoi tehnician. Din 2007 a fost numit în funcții de conducere, mai întâi ca director comercial și apoi director general.
La Uzina Mecanică Plopeni (UMP), o filială a ROMARM, se produce muniție de artilerie și muniție de calibru mediu, precum și de componente pirotehnice și contramăsuri pentru forțele armate.
În 2025, societatea a avut o cifră de afaceri de 108,5 milioane de lei, cu profit de 10.6 milioane și 410 angajați. Și Uzina Mecanică Plopeni are datorii la stat de 72,6 milioane de lei.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2FWhatsApp-Image-2026-07-27-at-08.09.39-1024x768.jpeg)
Sursa: Sindicat UM Plopeni