Angajații DSP București nu au răspuns la niciun apel telefonic într-un experiment live, într-o emisiune la care participa Raed Arafat

Digi24 a făcut vineri seara un experiment, în prezența secretarului de stat Raed Arafat: s-a pus în situația unui bucureștean care ar avea o problemă legată de COVID-19 și care ar avea nevoie să sune la DSP.
Au fost cel puțin șase încercări la cele trei numere de telefon puse la dispoziție de DSP București. Toate încercările s-au soldat fie cu ton de „ocupat”, fie s-a auzit vocea unui robot. A trecut aproape jumătate de oră până când de la capătul celălalt să se audă o voce umană care a îndemnat: „Ziceți”.
Experimentul a fost motivat de numeroasele mesaje pe care Digi24 le-a primit din partea telespectatorilor în care aceștia s-au plâns că nu pot da de DSP, așa cum prevede procedura, fie pentru a anunța că au fost contacți ai unei persoane pozitive, fie pentru a anunța că au fost depistați cu COVID-19, fie pentru a afla rezultatul unui test pentru SARS-CoV-2.
În acest timp, prezent în studioul Digi24, Raed Arafat a asistat la încercările jurnaliștilor de a da de cineva de la DSP București și a explicat cum ar trebui să funcționeze această instituție, subliniind că a primit recent întăriri, pentru că a fost detașat personal suplimentar.
Când în sfârșit, aproape de încheierea emisiunii, jurnaliștii erau pe punctul de a renunța, a răspuns cineva de la DSP București: „Da, vă rog, bună seara, medicul de gardă, doctor Ilie, DSP București, vă rog”.
Doamna doctor a explicat că în acel moment erau trei persoane de gardă. „Eu în jurul meu am trei telefoane, colegele mele au alte trei. Eu am închis acum trei apeluri simultan, că nu mai dovedeam să fac față”, a explicat medicul.
„Pot să crească numărul (personalului). E un oraș mare. Poate că într-adevăr, trebuie schimbat modul. Nu știu care e modul în care sunt legate telefoanele”, a reacționat Raed Arafat.
Sursa: www.digi24.ro
- Primarul din Slatina cere Consiliului Local 100.000 lei pentru flori şi mărţişoare de 1 şi 8 martie
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a iniţiat un proiect de hotărâre, aflat pe agenda şedinţei de consiliu local de la finalul lunii ianuarie, pentru oferirea a 3.000 de mărţişoare şi a tot atâtea flori, pe 1 şi 8 martie, doamnelor şi domnişoarelor din oraş, în cadrul evenimentului „Zilele Primăverii”. Pentru organizarea evenimentului, municipalitatea a … - Cine sunt militarii americani care vin în România și de ce SUA trimit tancuri Abrams în țara noastră, după anunțul de anul trecut că își diminuează prezența forțelor în Europa
Anunțul șefului Armatei că în România va fi dislocat un detașament de militari americani cu tancuri Abrams nu înseamnă că Statele Unite își vor spori prezența militară în țara noastră, după ce în toamna anului trecut Pentagonul a decis să își diminueze trupele pe flancul estic al NATO. Trupele americane care vin în țară fac parte din prezența … - România – 8.000 MW vs Polonia – peste 30.000 MW, obținuți mai ales în termocentrale alimentate cu cărbune
Polonia a ajuns la o producție record de energie electrică, de peste 30.000 MW, obținută mai ales în termocentrale alimentate cu cărbune. Este un nou record de producție de energie electrică, pentru prima dată în istorie fiind depășit pragul de 30.000 MW. (Economica) Ministrul energiei, Miłosz Motyka, a declarat că recordul de producție arată că … - Cu George Simion la conducerea AUR, PSD și PNL vor guverna încă 10 ani România
Dacă Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan ar fi trebuit să inventeze opozantul ideal, probabil că nu ar fi reușit să creeze un personaj mai convenabil decât George Simion. Deși liderul AUR pozează în inamicul numărul unu al sistemului, realitatea politică rece arată contrariul: prin incompetență, agresivitate și circul perpetuu pe care îl întreține, George Simion … - Puterea banilor trimiși acasă de românii din diaspora. Cum ne-au ajutat cele 60 de miliarde de euro
Conform BNR, românii din diaspora au trimis în țară, în ultimii 12 ani, peste 60 de miliarde de euro. Suma este uriașă și este aproape la fel de mare ca banii pe care i-am primit de la Uniunea Europeană de când am aderat în 2007 până în prezent. Dacă ne uităm la investițiile străine, banii …