Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum în toată lumea

Horace Dediu este un analist româno-american, axat pe telefonia mobilă și, îndeosebi, pe compania Apple. El a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, scrie Business Magazin.
Potrivit informaţiilor disponibile online, Horace Dediu este un analist româno-american axat pe telefonie mobilă şi, îndeosebi, pe compania Apple, precum şi pe micromobilitate.
Este cunoscut pentru analizele lui referitoare la strategia de business a Apple şi pentru predicţiile referitoare la evoluţia companiei. Ţine şi câteva podcasturi pe temele studiate de el.
Dediu s-a născut în Dumbrăveni, România, şi a studiat în Massachusetts după ce părinţii săi au emigrat în Statele Unite.
A absolvit ingineria computerelor la Tufts University, iar ulterior, un program MBA în administrarea afacerilor de la Universitatea Harvard.
În prezent locuieşte în Helsinki (Finlanda).
Horace Dediu este cel care a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, uşoare, folosite de obicei cu viteze mai mici de 25 km/oră şi conduse de utilizatori – printre acestea se numără bicicletele – electrice sau nu, scuterele electrice, trotinetele etc.
Termenul a fost folosit pentru prima dată de el într-un discurs din 2017, la un festival tehnologic din Copenhaga – ideea acestuia poate fi asemănată cu microcomputing-ul, în care miniaturizarea modalităţilor de transport pentru călătorii pe distanţe scurte este similară cu miniaturizarea microcomputerelor în scopul folosirii personale.
Potrivit Business Insider, Horace Dediu a lucrat vreme de mai bine de opt ani la Nokia şi este fondatorul platformelor asymco.com şi micromobility.com.
„Acum sunt un analist care lucrează singur încercând să explice multe lucruri, cele mai multe dintre acestea fără succes”, se autodescrie el pe profilul personal de LinkedIn.
Sursa: Digi24
- Înfrângere pentru Ciprian Ciucu în Consiliul General. Biletele STB nu se scumpesc
Consilierii municipali au respins joi proiectul privind majorarea prețului la călătoriile cu STB. Potrivit inițiativei, biletul urma să se scumpească pentru călătorie cu 66%, în timp ce abonamentul de 24 ore urma să sufere o majorare de 75%. Consilierii au respins proiectul propus de primarul general Ciprian Ciucu. 23 de consilieri generali au votat pentru … - Cumătrul șefului AEP, Adrian Țuțuianu, edilul PSD de la Dragomirești-Dâmbovița, „toacă” peste 350.000 de euro pentru un loc de joacă și o parcare la … minifotbal
Un primar PSD din județul Dâmbovița, susținut și garantat de baronul Adrian Țuțuianu, ajuns acum șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), a tocat peste 350.000 de euro pentru o parcare și un loc de joacă, unde copiii sunt o „rara avis”. Pentru edilul PSD al comunei dâmbovițene Dragomirești, Dragoș Vlădulescu, susținut și garantat de baronul de … - Avocata șpăgară de la PNL a cerut între 100 de mii și 1 milion de euro pentru campania lui Ciprian Ciucu
Avocata Adriana Georgescu, membru al PNL Sector 1, prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, a fost reţinută. Atât ea, cât şi complicele ei, vor fi prezentaţi joi Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. … - JAF CU BANII BUCUREȘTENILOR: Cum a „căpușat” PNL STB și acum vrea să tragă în buzunarul cetățeanului cu scumpiri de bilete
Bucureștenii sunt puși astăzi în fața unei noi scumpiri a biletelor STB, prezentată drept o „măsură de salvare” a companiei de transport public. În realitate, această majorare pare să fie doar ultima etapă prin care costurile unei gestiuni politizate și controversate sunt mutate direct în buzunarul cetățeanului, după ce STB a fost controlată politic de … - Jaf la Eximbank. Marcel Ciolacu a finanțat cu banii românilor companii falimentare
Eximbank susține că nu a acordat niciun credit companiilor aflate în dificultate financiară, precum Electrocentrale Craiova, Liberty Galati, Grup Servicii Petroliere sau Blue Air, ci că acest lucru a fost făcut de guvernul de atunci, condus de Marcel Ciolacu. Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, 27 ianuarie, la RFI România, că nu îl poate demite …