Penalul Sebastian Kurz demisionează din funcţia de cancelar

Distribuie acest articol!

Sebastian Kurz demisionează din funcţia de cancelar în urma acuzaţiilor de corupţie, transmite Reuters. Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat sâmbătă că demisionează, fiind vizat de o anchetă sub acuzaţia de corupţie.

Kurz a anunţat într-o declaraţie că îl propune ca succesor al său pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră.

Kurz neagă că ar fi comis vreo ilegalitate şi a spus că doreşte să continue guvernarea cu partenerul de coaliţie, Verzii. Dar partidul de stânga a afirmat că investigaţia la care este supus Kurz este incompatibilă cu postul de cancelar şi a cerut partidului acestuia să numească un succesor ”dincolo de orice reproş”.

Verzii au început vineri discuţii cu trei partide de opoziţie, care au cerut demisia lui Kurz, intenţionând să depună una sau mai multe moţiuni de cenzură împotriva acestuia, într-o sesiune specială a Parlamentului care va avea loc marţi. Pentru ca moţiunea să treacă, Verzii trebuie să o susţină.

”În aceste condiţii voi crea condiţiile pentru a pune capăt blocajului, pentru a preveni haosul şi a asigura stabilitatea”, a afirmat Kurz într-o declaraţie.

Acesta a adăugat că intenţionează să rămână liderul partidului şi să devină liderul parlamentarilor săi în Parlament. Ca lider al partidului, el îl propune  pentru funcţia de cancelar pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg.

Verzii trebuie să anunţe dacă îl vor accepta pe Schallenberg în funcţia de cancelar.

Presa austriacă a scris, înainte de anunţul lui Kurz, că acesta va demisiona doar temporar. Kurz nu a afirmat acest lucru dar a spus că se va apăra în justiţie.

”Mai mult decât orice… desigur că mă voi folosi de oportunitatea de a respinge şi de a infirma acuzaţiile care mi s-au adus”, a spus cancelarul.

Kurz este suspectat că a folosit fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire mediatică favorabilă, a anunţat miercuri Parchetul într-un comunicat.

”Sebastian Kurz şi alţi nouă suspecţi, dar şi trei organizaţii” sunt vizate de o anchetă cu privire la diverse infracţiuni de corupţie legate de acest caz, preciza pachetul.

Instituţia a făcut acest anunţ în urma unei serii de percheziţii la sediul ÖVP (conservatori), partidul cancelarului, şi la principalii colaboratori ai acestuia.

Presa austriacă a scris că parchetul îl suspectează pe ministrul Finanţelor Gernot Blümel de faptul că a cumpărat spaţii publicitare într-un tabloid, în schimbul unei acoperiri şi unor sondaje favorabile lui Kurz şi partidului acestuia.

În perioada 2016-2018, ”resurse de la minister au fost folosite în vederea finanţării unor sondaje de opinie parţial manipulate, care serveau un interes politic exclusiv partizan”, acuză parchetul.

În perioada respectivă, Sebastian Kurz nu era cancelar, însă făcea parte din Guvern.

Potrivit procurorilor, un grup media ar fi ”primit bani” în schimbul acestor anchete cu privire la popularitate.

Grupul respectiv este, potrvit presei austriece, tabloidul Österreich.

Secretara adjunctă a ÖVP, Gaby Schwarz, a anunţat într-un comunicat că sediul formaţiunii a fost percheziţionat, confirmând informaţii de presă, însă fără să precizeze ce căutau anchetatorii şi nici motivul operaţiunilor.

Ea denunţă o ”punere în scenă” şi ”acuzaţii fabricate pe baza unor fapte vechi de cinci ani”.

Potriivt cotidianului Die Presse, anchetatori au percheziţionat, de asemenea, biroul camcelarului şi au vizat mai mulţi colaboratori ai acestuia.

Sebastian Kurz guvernează din 2020, la conducerea unei coaliţii cu Verzii, într-un al doilea mandat la Cancelarie obţinut în urma scandalului de corupţie ”Ibizagate”, care a afectat FPÖ şi a aruncat în aer o alianţă a cancelarului cu acest partid de extremă dreapta în mai 2019.

Anchete cu privire la corupţie vizând clasa politică din Austria s-au multiplicat după ce fostul lider al FPÖ, Heinz-Christian Strache, a fost filmat cu camera ascunsă, în 2017, în tmpul unei vacanţe la Ibiza, promiţând adjudecarea unor licitaţii publice în schimbul unei finanţări oculte a campaniei electorale.

Ministrul austriac al Finanţelor Gernot Blümel, un apropiat al lui Sabastian Kurz, a fost inculpat, suspectat de faptul că este implicat într-o finanţare ocultă a ÖVP de către Novomatic, un gigant mondial în domeniul jocurilor de noroc.

Domiciliul lui Blümel a mai fost percheziţionat în februarie.

Cancelarul austriac este vizat şi în altă anchetă a parchetului, însă fără să fie inculpat.

Justiţia îl suspectează de faptul că a minţit, anul trecut, în faţa deputaţilor, care încercau să afle dacă a intervenit în numirea unui apropiat, Thomas Schmid, la conducerea unui holding public.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: