Premierul italian dorește reinstituirea stării de urgență

Giuseppe Conte, premierul italian, a declarat marți că reinstituirea stării de urgență la nivel naţional este inevitabilă în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus.
Conte s-a adresat Senatului și a solicitat susținerea acestora deși este posibil ca guvernul să adopte starea de urgență fără susținerea Parlamentului.
”Trebuie să fim conştienţi că încetarea (stării de urgenţă) ar paraliza întregul sistem de protecţie şi prevenire construit în ultimele luni grele”, a avertizat prim-ministrul italian, fiind citat de agerpres.ro.
Conte dorește prelungirea stării de urgență până în octombrie, aceasta urmând a expira vineri.
În ultimele luni, premierul s-a prevalat de atribuţiile suplimentare pe care le deţine în contextul stării de urgență pentru a lua decizii importante, cum ar fi interdicţiile de circulaţie, fără a le trece prin parlament.
În Italia există încă temeri pentru un al doilea val deși situația s-a ameliorat în ultimele săptămâni. Vârful crizei provocate de coronavirus fiind atins în Italia în martie şi aprilie.
- Traian Băsescu profețește că Sorin Grindeanu va pierde bătălia cu Ilie Bolojan: El dă din gura, Bolojan aduce bani!

- Maricel Păcuraru îi trage preșul lui George Simion. Crin Antonescu, scos de la naftalină pentru a prelua AUR în contul unei datorii de 5 milioane de euro

- Cazul de pe ”moșia” baronului Costel Alexe – ambulanța în noroi, pacientul decedat! De ce trebuie desființate județele și eliminați baronii locali

- Rusia ar fi folosit în Ucraina racheta care a rupt pactul nuclear istoric cu SUA. Europa intră în zona de risc

- Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru consum de droguri la volan





