CCR: Dispoziţii din Legea privind statutul funcţionarilor publici – neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a decis, joi, cu unanimitate de voturi, că sunt neconstituţionale dispoziţiile articolului 79 alineatul (5) din Legea privind statutul funcţionarilor publici.
„Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, dar care continuă să producă efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, au următorul conţinut: ‘Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Sursa: Agerpres
- George Simion, cu un picior în anticipate și cu celălalt în lista de numiri politice
George Simion pare să fi descoperit o formă originală de politică: să pregătești partidul, în același timp, pentru alegeri anticipate și pentru ocuparea funcțiilor publice. Nu succesiv. Nu după ce se lămurește situația politică. Ci simultan. Pe de o parte, mesajul transmis parlamentarilor și șefilor de filiale este că trebuie să se pregătească pentru alegeri … - Al treilea arest în acest an: Pomohaci, tot mai adânc în infernul propriilor fapte
Fostul preot Cristian Pomohaci a primit joi al treilea mandat de arestare preventivă din acest an, de această dată pentru pornografie infantilă. Bărbatul de 57 de ani va rămâne 30 de zile după gratii, după ce Tribunalul Mureș a admis propunerea procurorilor DIICOT. Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă Decizia a fost … - Marian Pavel – portretul unui președinte de Consiliu Județean între milioane publice, controverse și explicații
Un împrumut de 7 milioane de lei acordat fără dobândă unei societăți a județului, despre care Curtea de Conturi avea să constate că a fost acordat cu încălcarea legislației în domeniul ajutorului de stat. Peste 1,3 milioane de lei dobândă care trebuie recuperată ulterior. O companie ajunsă în executare. Un sediu închiriat pentru milioane de … - Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet. Posibile consecințe juridice, inclusiv pentru cei care au coordonat proiectul
Noua platformă prin care Guvernul și-a propus să aducă „transparență” în companiile de stat a debutat cu o problemă de o gravitate cu totul diferită, după ce date personale dintre cele mai sensibile ale unor persoane aflate în conducerea întreprinderilor publice au fost puse la dispoziția oricărui utilizator de internet. CNP-uri valide, serii și numere … - Contre dure în PSD, după atacul lui Constantin Toma: „Înainte de lecții despre România, să răspundă pentru Buzău”
Conflictul din PSD Buzău escaladează după noile critici lansate de primarul municipiului, Constantin Toma, la adresa propriului partid. Președintele organizației județene PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, îi reproșează edilului că se concentrează tot mai mult asupra politicii naționale, în timp ce mai multe proiecte importante ale administrației locale au ratat termenele sau au pierdut finanțări. …




