Grecia arată mai rău ca România! Grecii se arată profund jigniți și indignați că au ajuns să fie comparați cu România: Este teribil de denigrator!

În presa din Grecia s-a născut o mare dezbatere, după ce au constatat că țara lor este comparată tot mai des, la capitolul economic, cu România și Bulgaria. Grecii numesc România și Bulgaria ”țări sărmane” din Europa de Est și se întreabă cum au ajuns să fie comparați cu aceste țări, ei considerându-se speciali ai Europei, mai ales că au fost salvați cu forța de la un faliment istoric.
Un articol din Vocea Atenei vorbește fix despre această problemă a grecilor
”Într-o postare de acum două zile, Alexis al nostru (probabil Alexis Tsipras, fost prim-ministru în perioada de vârf a crizei financiare din Grecia n.trad.) ne-a spus că este deranjat de faptul că în ceea ce privește „indicatorii critici”, dintre toate țările UE „Grecia poate fi comparată doar cu Bulgaria și România”. Aceasta este o nemulțumire exprimată adesea de politicieni și jurnaliști greci, care, în stilul lui Madame Sousou (personaj megaloman al unei comedii grecești n.trad.), consideră teribil de denigrator ca poporul nostru grec să fie comparat cu alte țări sărmane din Balcani.
Întrebarea „Cum este posibil să ne comparăm cu România și Bulgaria?” devine o caramea ce trece din gură în gură, pentru că nimeni nu a fost confruntat vreodată cu întrebarea „Și cu ce țări ale Uniunii Europene ar trebui comparată Grecia?” sau cu întrebarea „Ce face ca Grecia și grecii să merite ceva mai bun decât bulgarii și românii?” Acestea sunt întrebări care pot fi deranjante, dar la un moment dat ar trebui, în sfârșit, să fie puse, poate astfel se va înțelege că dezvoltarea economică nu este un drept de care unele popoare „speciale” beneficiază mai mult decât altele, ci un rezultat. Nu este ceva ce ți se oferă cu rugăminți sau cu strigăte, ci ceva ce câștigi cu efort și trudă. Cu muncă (da, știu, nu este prea plăcut).
Grecia, spre deosebire de România și Bulgaria, a dat faliment acum 16-17 ani. A rămas lefteră. Și nu ar fi avut nicio șansă sub soare dacă nu ar fi fost salvată. Nu a dat faliment din cauza unui fenomen natural, ci din cauza percepțiilor care au dominat societatea greacă și a politicilor care au fost implementate cu acordul majorității grecilor. Și din cauza unor percepții dominante și a unor politici legitimate de votul popular, a fost nevoie nu de unul, nu de două, ci de trei memorandumuri de salvare financiară pentru a pune țara pe picioare. Așadar, cu ce țară ați dori să fie comparată?
Oare cu Portugalia, pentru care un memorandum de salvare a fost suficient ca cetățenii și politicienii să decidă că momentul în care nava ia apă nu este cel mai bun moment pentru a-și scoate ochii unii altora? Poate cu Irlanda sau Islanda? Poate cu Belgia? Cu Olanda? Cu Italia?… Cu ce alte țări din Uniunea Europeană poate fi comparată o țară în care evaluarea de fond a funcționarilor publici (și, prin urmare, a întregii funcționări a statului) este încă un tabu foarte convenabil? Cu ce țări poate fi comparată o țară în care aplicarea legii, chiar și a Codului Rutier care salvează vieți, este un vis al unei nopți de vară? Cu ce țări poate fi comparată o țară în care jumătate dintre locuitori se declară în imposibilitatea financiară de a-și lua o vacanță, dar a cărei capitală se golește în luna august? Cu ce țări poate fi comparată codașa oricărui clasament al productivității?
Așadar, până când cineva nu va răspunde la aceste întrebări și la multe altele similare, tot ce putem spune este că ce bine că, în ciuda falimentului nostru, în ciuda abordării noastre autodistructive a acestui faliment și în ciuda eforturilor unor compatrioți, suntem încă în Uniunea Europeană și putem fi comparați cu unele dintre țările sale. Înțeleg că pentru cei care se consideră prinții Europei aceasta este o recunoaștere greu de digerat, dar este și necesară, dacă acești prinți vor dori să se compare la un moment dat și cu țări din afara Balcanilor. Și bravo lor!”, se arată în articolul din Vocea Atenei.