George Simion, președintele AUR: Drulă este preşedintele pus în fruntea USR de către Marcel Ciolacu, pe modelul Nicolae Ciucă, de la PNL
Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a declarat miercuri, la o conferinţă de presă, că dacă până vineri după-amiază reprezentanţii USR nu vor veni să depună moţiunea de cenzură „cu orice text vor ei”, înseamnă că aceştia „nu fac decât jocul lui Marcel Ciolacu”.
El a anunţat, totodată, că a strâns semnăturile a 52 de parlamentari pentru o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi îi aşteaptă pe cei de la USR, până vineri după-amiază, în faţa plenului Camerei Deputaţilor, să depună aceste semnături.
„Aveţi în faţa dumneavoastră semnăturile a 52 de parlamentari care vor, conform prevederilor în vigoare, să dezbată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului măsurile fiscale luate de Marcel Ciolacu şi să se pronunţe contra acestor măsuri. USR-ul face un joc periculos, nu condiţionăm sub nicio formă semnăturile celor 52 de parlamentari de vreun text, de vreo moţiune, de vreun iniţiator. Aceste 52 de semnături aparţin celor 52 de parlamentari care şi-au dat acordul scris pentru a ajunge la o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu (…). Avem trei zile – miercuri, joi şi vineri – trei zile în care eu şi colegii mei din AUR îi vom aştepta aici, în faţa plenului Camerei Deputaţilor, pe cei de la USR, să ia aceste semnături şi să le depună. Dacă până vineri după-masă cei de la USR nu vor veni să depună moţiunea de cenzură cu orice text vor ei, înseamnă că cei de la USR nu fac decât jocul lui Marcel Ciolacu, care asta a vrut, fragmentarea opoziţiei, cumpărarea cu anumite funcţii, cu anumite privilegii a unora şi altora dintre parlamentari”, a transmis Simion.
Critici la adresa liderului USR
În context, liderul AUR l-a criticat pe preşedintele USR, Cătălin Drulă, pentru faptul că nu se mai depun listele pentru moţiunea de cenzură pe care ar fi semnat foşti parlamentari care au plecat din USR.
„Unii din foştii colegi plecaţi din USR au semnat pe acele liste şi acum nu se mai depun listele. Cred că domnul Cătălin Drulă trebuie să explice dacă el este preşedintele alegătorilor USR sau este preşedintele pus în fruntea USR de către Marcel Ciolacu, pe modelul Nicolae Ciucă, de la PNL. Cred că are de dat multe explicaţii Cătălin Drulă, dar noi aşteptăm, o să ne luăm un scaun – am aşteptat şi luni – şi o să facem cu schimbul, îi aşteptăm şi aici, în faţa plenului Camerei Deputaţilor, pe cei de la USR, să depună moţiunea de cenzură. Au semnăturile necesare. Aici vedeţi 52 de semnături, ei mai au lejer, împreună cu Forţa Dreptei, 70”, a conchis Simion.