Știrile 60m.RO

Președintele CCR îi dă replica lui Orban: De ce n-a luat măsurile legal? Greșeli evidente pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă

Președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu a subliniat la Digi24 că măsurile pentru protejarea sănătății trebuiau luate, dar în cadru legal, conform Constituției. El a accentuat că restrângerea unor drepturi se poate face doar prin lege. „Regret foarte mult că multe greșeli care se fac pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă, pentru greșeli evidente”, a spus Dorneanu, care i-a dat astfel replica premierului Orban.

„Suntem conștienți de gravitatea maladiei, suntem de acord că trebuie luate cele mai sigure și severe măsuri, dreptul la sănătate e un drept fundamental, dar toate acestea trebuie luate într-un cadru legal.

În cazul ăsta există justificare medicală, dar trebuie luate măsuri în concordanță cu prevederile Constituției.

Respectarea Constituției e obligatorie.

Măsurile care vizează restrângerea unor drepturi se iau prin lege, restrângerea unor drepturi se poate face doar prin lege. Există condițiile, dar măsura trebuie luată prin lege.

Regret foarte mult că multe greșeli care se fac pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă, pentru greșeli evidente.

Am declarat mai multe acte normative neconstituționale pentru că lipsea avizul  CSM, al CES, al Consiliului Legislativ. De ce sunt instituite prin Constituție aceste autorități? La Consiliul Legislativ se cere avizul după ce s-a adoptat legea, la CSM nu se cere deloc, la CES verificați la câte s-a cerut avizul și pentru toate astea e de vină CCR, și mai nou, Avocatul Poporului.

Apropos de criticile la care suntem supuși în permanență – fie înainte de decizia pe care trebuie să o pronunțăm ca să luăm aminte, și cu atât mai mult după. În care din țările europene, prim-ministrul sau o altă autoritate desființează pur și simplu CCR?

Îl respect pe premier, știu ce presiune e pe capul lui, s-a străduit să ia măsuri cu sfaturile unor oameni foarte competenți medical, dar de ce nu a luat aceste măsuri legal?

Nu trebuia să dea în competența ministrului Sănătății măsuri de genul restrângerii unor drepturi.

Deocamdată, pentru internare obligatorie avem reglementări doar în domeniul penal, pentru sanitar nu.

Nu pot să le spun cetățenilor cum le-au spus alții – nu respectați decizia! Sfatul e să respecte legea și hotărârile judecătorești”, a declarat Valer Dorneanu.

Premierul Ludovic Orban a criticat la Digi24 decizia CCR  privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. Orban a spus că le recomandă cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil. El a subliniat că CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor.

„E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a spus Orban la emisiunea „În fața ta”.

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

Un alt efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital.

ÎAutoritățile nu mai au nicio posibilitate de a-i opri, după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale.

Premierul Ludovic Orban a anunțat un nou proiect de lege care va fi adoptat în ședință de guvern la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: www.digi24.ro

  • Ursula von der Leyen, mizează pe continuarea războiului: Ucraina trebuie să devină un „arici de oțel”, imposibil de invadat
    Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat recent poziția oficială a UE privind viitorul Ucrainei, într-o conferință de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski. Mesajul său a fost ferm și simbolic, subliniind necesitatea ca Ucraina să fie o fortăreață de neînvins pentru orice agresor extern. Von der Leyen a declarat fără echivoc că …
  • Marius Lulea (AUR): Primăriile care îl cred pe Bolojan că nu sunt bani își merită soarta
    Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a lansat un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, după ce acesta a transmis primarilor că „nu sunt bani” pentru investițiile locale. „Adevărul este că edilii sunt mințiți și li se cere să accepte austeritatea în timp ce banii publici sunt risipiți pe privilegii, sinecuri și contracte umflate pentru clientela …
  • Liderii UE merg la Washington cu Zelenski: Războiul va continua cât e nevoie
    Lista cu lideri europeni care au confirmat prezența la Washington crește de la o oră la alta. Dacă inițial doar Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, și Mark Rutte, șeful NATO, erau așteptați, acum lista e mai mare. O serie de lideri europeni, printre care cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul …
  • Nicușor Dan face turul mănăstirilor. Pelerinaj la Arsenie Boca
    Nicușor Dan a mers în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca, din Valea Sâmbetei. Președintele României și-a purtat fiul cel mic în spate pe tot traseul. La sosire a fost întâmpinat de stareț. Președintele a urmat pe traseul de creastă pe Valea Sâmbetei, unul care are de 7 kilometri, până în Căldarea Sâmbetei la Mănăstirea Arsenie Boca, …
  • Bolojan anunță noi măsuri de sărăcire a românilor. Nu există altă soluție
    Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Guvernului, că în perioada următoare vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformarea României. El a transmis că forțele politice sunt conștiente de situația dificilă și a afirmat că ‘nu există altă soluție’. ‘Forțele politice au responsabilitatea și sunt …
Back to top button