Opinii

Eminescu să vă judece!

Sărbătorim astăzi pe românul suprem, chintesența sufletului românesc, în care s-au îngemănat toate dorurile, durerile și nădejdile acestui neam chinuit: Eminescu. Sunt o sută și șaptezeci și două de ieri de când, într-o zi îngheţată de Gerar venea pe lume fiul cel ager la minte, priceput la stih şi înverşunat la vorbă al căminarului Eminovici.  Multe zile s-au scurs de când el ne-a părăsit, lăsând în urmă, drept moştenire, cea mai frumoasă alcătuire a limbii româneşti din câte s-au făurit vreodată. Dar astăzi am uitat de Eminescu. Privim în jur şi vedem o lume la fel de străină şi de rece faţă de poezie şi de sensibilitate ca şi iarna de-afară. Dar iarna de-afară va trece, iarna din oameni le va potopi mereu sufletele rebegite de frigul unei veşnice tranziţii, în care au ajuns egoişti şi robi ai unui mercantilism feroce, zeloşi închinători la zeul risipei, care le şopteşte ispititor prin supermarketuri, pe ritmuri ameţitoare, obsedante şi subliminale: consumă, consumă, consumă… 

Cine mai ştie de viersul poetului nepereche, într-o astfel de lume? Poate unii liceeni sfioşi, cu tuleie abia mijite, care  strecoară iubitelor în bancă, alături de un trandafir, şi câteva rânduri dintr-o poezie eminesciană. Poate oamenii altor generaţii, care au învăţat să-l iubească pe Eminescu în timpurile de restrişte, când îi citeau poeziile la lumina lumânării, tremurând de frig, şi găseau în ele un balsam, o alinare pentru suferinţele lor. Poate dascălii, mereu batjocoriţi, singurii de la care elevii mai pot afla câte ceva despre gloria altor vremuri, într-o vreme în care singura glorie e să apari la televizor…

Prea puţini sunt, totuşi, cei care îşi mai amintesc de Luceafăr, prea puţini cei ce mai îndrăznesc să ridice ochii spre stele. Ca pe un Christ răstignit a doua oară, de s-ar întoarce printre oameni, ei l-ar primi pe Eminescu la fel de reci şi de neîndurători ca şi acum mai bine de un veac şi jumătate . Ba l-ar mai şi acuza de naţionalism, xenofobie, antisemitism, extremism, pentru că, evident, Eminescu n-ar putea şi nici n-ar vrea să fie „corect politic”. Și cum i-ar mai înfiera el pe politicienii sistemului uselisto-userist! Cum s-ar recunoaște toți în versurile lui și ar țipa ca arși, plângându-se că le denigrează „imaginea”. Căci cât de actuale sunt versurile sale: „Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, de ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?” Iar dacă Eminescu ar mai trăi azi, toți incapabilii perfizi și lacomi care ne conduc l-ar târî prin tribunale, acuzându-l că îi jignește personal.

Un mitoman cu mintea plecată cu sorcova, dar care se crede mare finanțist, precum Cîțu, sigur s-ar simți lezat de versurile lui Eminescu: „Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii, în cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie, ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.” Nu mai spun de Rareș Bogdan, care s-ar jeli în batistuță că la el a făcut aluzie Eminescu atunci când a scris „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” Ciolacu și toți pesediștii lui ar fi în stare să jure că poetul la ei se referea zicând „când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă, numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă.” Udemeriștii s-ar simți cu musca pe căciulă când ar auzi versuri precum „prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!” Iar jumătate din „oamenii noi” și #fărăpenalii de la USRPLUS, școliți prin universități de prestigiu din Occident, ar da cu trotineta de asfalt de necaz că i-a înfierat „fascistul” de Eminescu prin versurile: „Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?”

Condeiul acid al lui Eminescu i-ar arde pe toţi acești șarlatani care se joacă de-a puterea și opoziția, păcălindu-i la nesfârșit pe românii cinstiți, dar naivi, aşa cum se întâmpla şi acum aproape două sute de ani. Însă cui i-ar mai păsa azi de Eminescu? Lumea în care trăim nu s-ar transforma ca prin farmec şi nici cuvintele frumoase, nici invectiva spumoasă n-ar putea schimba nişte oameni care nu vor să fie schimbaţi. Aşa că tu, Eminescu, poet al neamului meu, rămâi să-ţi porţi nemurirea între aştrii cu care te asemeni, lăsându-ne pe noi, biete „muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul”, să ne trăim mai departe efemerele plăceri, într-un timp în care poezie înseamnă, mai mult ca niciodată, sărăcie…

Citește și: Mare manifestație la Zalău: George Simion și Cristian Terheș vă invită la Ziua lui Mihai Eminescu

Back to top button