Dosar penal pe numele a trei persoane care au părăsit zona de carantină de la Suceava, intenţionând să plece în Germania
Trei persoane care au părăsit zona de carantină instituită în Suceava şi s-au dus la aeroportul din Cluj-Napoca, cu intenţia de a urca într-un avion cu destinaţia Germania, sunt cercetate pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Dosarul penal a fost deschis, sâmbătă, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
„S-a dispus confirmarea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de trei suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor (…), constând în aceea că cei trei suspecţi au părăsit, fără acordul autorităţilor, zona de carantină instituită asupra municipiului Suceava şi a comunelor limitrofe (…) şi s-au deplasat la Aeroportul Internaţional ‘Avram Iancu’ din Cluj-Napoca în scopul de a se îmbarca în una dintre cursele charter cu destinaţia Germania, pentru a presta muncă sezonieră în agricultură, fiind depistaţi de către organele de poliţie în parcarea aeroportului”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Conform sursei citate, cele trei persoane vizate de anchetă au fost preluate de echipaje ale ISU Cluj şi transportate în spaţii de carantinare din judeţul Suceava.
Sursa: www.agerpres.ro