Opinii

Cozmin Gușă: Operațiunea ”Cancel Culture” țintește acum BOR și Academia Română

Jurnaliștii de la g4media au preluat aseară un articol dintr-un ziar elvețian care, pe fondul atâtor evenimente internaționale grave și importante, se concentrează taman asupra României, și nu oricum, ci analizând în mod tendențios și fals tradiții culturale românești, ștampilându-i cu securism pe Patriarhul Daniel și pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Articolul este scris amatoristic, dar nu poate fi neglijat tocmai pentru că a fost preluat ca la o comandă de către redacția lui Dan Tapalagă, prezentat în traducere cu valoare de verdict, fiind informați și că „publicația aparține companiei NZZ Mediengruppe din Zürich, ce a scos primul număr în anul 1780 și s-a dedicat analizelor riguroase”, scris fiind de către un istoric elvețian ce este și șeful unei secții a Academiei de Științe din Viena, Oliver Jens Schmitt.

Ce se zice în articol? Că în România domină forțele naționalist-ortodoxe, că mesajele Patriarhului Daniel și ale lui Ioan Aurel Pop le continuă peste timp în mod nociv pe cele ale lui Mihai Eminescu, dar și că „actualul președinte al academiei Ioan-Aurel Pop, ca și patriarhul, au, probabil, un trecut securist”, iar aceștia chiar și-au permis să-l aplaude pe un lider al studenților ce ne informa că activele românești au fost preluate fraudulos de către capitalul multinațional.

E analizat și AUR-ul, despre care istoricul elvețiano-austriac e convins că a ajuns în Parlament „cu sprijinul Rusiei, iar acest curent pune sub semnul întrebării legăturile României cu Occidentul, care au fost finalizate la aderarea acesteia la NATO în 2004 și 2007”. Nu mai detaliez, dar pricepeți că articolul, deși prost scris și nedocumentat, se vrea a fi un semnal că nu suntem în regulă ca țară, neconformi cu ceea ce crede „cineva” c-ar trebui să fim, din punct de vedere religios, academic, politic.

Acel „cineva” se ascunde în spatele unui istoric-autor titrat în Austria, dar care este scriitor al Editurii Humanitas ce i-a tradus două cărți în ultimii patru ani în România de sub Iohannis. Într-una se ocupă de Zelea-Codreanu, iar în cealaltă ne rescrie ultima sută de ani, sub elogiile nereținute ale unui Liiceanu ce pare că-l patronează în România.

Despre Schmitt se exprimă în prezentarea cărții și amicul Hurezeanu, actualul ambasador al nostru la Viena, dar mai reținut: „Oliver Jens Schmitt așază evoluția acestui personaj complex în contextul mai larg al istoriei României între primul și al doilea război mondial, într-o analiză penetrantă și comprehensivă. Profesorul Schmitt îl redescoperă pe Zelea Codreanu nu doar în contextul istoriei interbelice românești, ci și în cel al evoluțiilor europene.” (Emil Hurezeanu)

Coincidențe sau nu, lansările de carte și discuțiile cu cititorii ale lui Schmitt au avut loc la Sibiu, iar tot sibienii ce-i știu mișcările discrete ale lui Iohannis, ni-l indică comunicând intens cu Elveția, așa cum a făcut recent în ciudata și aparent nemotivata vizită oficială din Țara Cantoanelor. Nu fac această analiză ca să inflamez spirite, dar după șarja vitriolantă a Angelei Gheorghiu la adresa lui Enescu, Porumbescu, Mariei Tănase (despre care am informații c-a fost inspirată de oameni din regimul Iohannis), acest articol apare ca parte dintr-o serie dedicată demolării simbolurilor ce ne fundamentează cultural.

Este evident că evenimentele corespund și gândirii și acțiunii prezidențiale din ultimii ani, ce-au fost demonstrate des chiar prin faptele girate de către Iohannis, pe care cei interesați de subiect le-ați observat și blamat deopotrivă. Ar mai fi necesar să scanăm cel puțin interesele mercantile ale țărilor de unde elvețiano-austriacul Schmitt se revendică, dar asta ar trebui să vină la pachet cu prezentarea metodelor prin care acestea s-au îmbogățit în ultimul secol spoliind țări ca România (Austria) sau administrând bancar depozitele anonimizate obținute de potentați din marile fraude operate pe seama bugetelor statelor lor (Elveția).

Acestea abia ar fi fapte grave, contrare clamatului spirit european pe care noi nu l-am respecta, dar poate alți confrați din presă vor continua în această direcție analiza mea. Fixez azi doar concluzia că România se află sub asaltul operațiunii „Cancel Culture”, iar mecanismele statului nostru nu se vor mobiliza pentru a-l stopa, ci mai degrabă pentru a-l augmenta. Iar asta se va întâmpla până când Iohannis și alții ca el vor fi păstrați la butoanele puterii.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button