Știrile 60m.RO

Veste pentru milioane de români! A crescut de la 500 de lei la 1.200 lei! Mai mulţi bani de la stat

Milioane de români primesc o veste excelentă din Senatul României. O propunere legislativă care prevede o creştere majoră a unui indicator folosit la stabilirea multor dintre sumele de bani primite de români din partea statului tocmai a primit votul senatorilor. Legea merge acum în Camera Deputaţilor.

Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 de lei la 1.200 lei.

“Valoarea indicatorului social de referinţă este de 1.200 de lei. Valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie a anului curent în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior”, se arată în proiectul de lege adoptat de senatori.

Potrivit expunerii de motive, indicatorul social de referinţă a devenit, începând din anul 2012, unitate de referinţă în raport cu care se stabilesc cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială, iar valoarea lui a rămas de atunci la 500 de lei.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă, scrie Agerpres.

Ce reprezintă indicatorul social de referinţă?

Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.

Pe baza acestuia se calculează diverse prestații acordate de stat, cum ar fi indemnizațiile pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, venitul minim garantat, alocațiile pentru copii, etc.

Sursa: www.capital.ro

  • Gabriel Biriș: Lunile următoare vor aduce probabil o creștere a TVA la 24%
    Deși oficialii guvernamentali neagă că vor mai exista noi creșteri de taxe/impozite, mai mulți economiști pun la îndoială promisiunile oficialităților. Chiar joi, vorbind la un seminar la Alba Iulia , Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali a spus: „Probabil vom vedea o nouă serie de măsuri fiscale undeva în noiembrie. Nu cred că vom avea un final de an …
  • Trump: „Mă voi întâlni cu Putin la Budapesta”
    Președintele american Donald Trump a anunțat că se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin la Budapesta, în Ungaria, pentru a „încerca să pună capăt războiului” din Ucraina. El a scris acest lucru pe aplicația TruthSocial, după convorbirea telefonică avută astăzi cu președintele rus, fără să precizeze însă o dată foarte clar. ”Tocmai am …
  • Trump vorbește de o intervenție terestră în Venezuela: ”Aceștia sunt oameni care ne ucid populația”
    Avertisment de ultimă oră de peste Ocean. Donald Trump a transmis că se gândește serios la atacuri terestre asupra Venezuelei. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după apariția unor informații privind autorizarea CIA de a efectua operațiuni sub acoperire în Venezuela. Întrebat dacă în acest război împotriva cartelurilor …
  • Sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan, reținută 24 de ore în dosarul de înșelăciune în care este cercetată
    Simona Stan, sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este cercetată. Prejudiciul este de 1,3 milioane de euro, majoritatea păgubiților fiind medici stomatologi. Simona Stan a primit ordonanță de reținere pentru 24 de oră, iar procurorii intenționează să dispună aceeași …
  • Jaf la Spitalul Militar Central: Care sunt acuzațiile oficiale la adresa Florentinei Ioniță Radu
    Florentina Ioniță-Radu și alți suspecți vor fi aduși la audieri la sediul DNA Militar, unde se vor stabili măsurile procedurale. Generalul ar fi semnat documente „peste ministrul Apărării”, în baza cărora ar fi fost plătite sume consistente din bugetul Armatei. Care sunt acuzațiile procurorilor la adresa Florentinei Ioniță Radu ​1 – uzurparea funcției dacă funcționarul …
Back to top button