Pandemia și izolarea au crescut cu 150 de milioane numărul copiilor care trăiesc în sărăcie – UNICEF

Pandemia cu noul coronavirus și măsurile de izolare asociate au determinat creșterea cu 150 de milioane a numărului de copii care trăiesc în sărăcie, relevă o analiză publicată joi de UNICEF și Salvați Copiii.
De la începutul pandemiei, a fost înregistrată o creștere cu 15% a numărului de copii care trăiesc în sărăcie în țările cu niveluri de venit scăzute și medii, numărul total al copiilor aflați în această situație ridicându-se la circa 1,2 miliarde, potrivit celor două organizații.
Raportul mai notează că cei mai săraci copii ai lumii devin încă și mai săraci și avertizează că această stare de lucruri se va deteriora probabil în continuare în următoarele luni.
„Familii care erau pe punctul de a scăpa de sărăcie au fost trase înapoi sub prag, iar altele cunosc niveluri de sărăcie cu care nu s-au mai confruntat până acum”, a subliniat într-un comunicat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.
„Și mai îngrijorător este că ne aflăm mai aproape de începutul acestei crize decât de sfârșitul ei”, se menționează în comunicat.
Agențiile îndeamnă guvernele să extindă rapid aria de acțiune a sistemelor de protecție socială, accesul la asistență medicală și capacitățile de învățământ de la distanță.
„Copiii care rămân în urmă cu educația au un risc sporit de a fi forțați să muncească sau să se căsătorească prea devreme și de a fi prinși în ciclul sărăciei ani la rând de acum înainte”, a punctat Inger Ashing, directoare executivă a organizației Salvați Copiii.
Analiza are la bază date din peste 70 de țări cu privire la accesul adecvat al copiilor la educație, medicamente, alimente, condiții de locuit, sisteme de salubritate și apă.
Sursa: Agerpres
- Patriarhul Daniel: Familia şi femeia – rol esenţial în cultivarea şi promovarea identităţii creştine
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a vorbit despre rolul esenţial pe care familia şi femeia îl au în cultivarea şi promovarea identităţii creştine, în cuvântul rostit joi la Catedrala Patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2026 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine” şi „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar”. … - Mărturia unui român stabilit în Crans-Montana: Ieșeau oameni cu hainele arse pe ei, era haos. Barul are o pivniță, cu o scară foarte abruptă, cu greu reuşesc să treacă două persoane
Un român stabilit de 20 de ani în Crans-Montana a fost noaptea trecuta lângă barul unde a avut loc incendiul devastator participând la acordarea primului-ajutor. Alexandru a descris ce a văzut şi a auzit, cum arată barul de la subsol dar și despre cum este amosfera acum în staţiunea elveţiană. “Ne-am dus către Crans unde … - Cel puțin 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din stațiunea elvețiană Crans-Montana, în noaptea de Revelion
Zeci de persoane au murit și circa 100 au fost rănite în urma unei explozii care s-a produs într-un bar din stațiunea de schi Crans-Montana din Elveția, în noaptea de Revelion. Deocamdată nu se cunoaște naționalitatea victimelor. MAE a anunțat că până în prezent nu a primit solicitări de asistență. Conferința de presă a autorităților … - Românii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți teologi creştini
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”, informează news.ro. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri … - VIDEO: „Zidul Berlinului” din nordul Europei
Construcţia unui gard de 280 de kilometri care separă Letonia de Rusia a fost finalizată marţi, după mai mulţi ani de lucrări şi o investiţie de 166 de milioane de euro, informează EFE, conform Agerpres. Potrivit postului de televiziune leton LRT, construcţia acestei bariere la frontieră a fost finalizată marţi, acesta fiind unul dintre „cele mai importante proiecte de …