Articol elogios despre pompierii români în presa din Grecia: Sunt de pe altă planetă

Distribuie acest articol!

O publicație online din Grecia descrie într-un articol modul de operare al pompierilor români mobilizați să stingă incendiile din insula Evia. Redactorii publicației fimes.gr spun că ceea ce-au făcut pompierii români imediat ce au ajuns la locul intervenției din insula grecească Evia i-a determinat pe localnici să-i privească precum niște extratereștri.

“Pompierii români care au venit în țara noastră să întărească efectivele anti-incendiu și să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă.

Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare.

La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile.

De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația.

Citește și: DIGI24 denigrează turismul românesc și românii care merg pe litoral! Apa e curată, plajele noastre sunt de vis

Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd”, se arată în articolul menționat.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, divizia de pompieri detașată în Grecia a lichidat în prima zi mai multe focare de incendiu, urmând să continue activitatea non-stop în schimburi de zi și de noapte.

“Astăzi (n.r. – 8 august) a avut loc prima misiune a pompierilor militari români în zona Spathari, insula Evia. Intervenția a fost dificilă, incendiul având mai multe focare, iar cei 35 de pompieri care au lucrat în două schimburi au depus eforturi considerabile în vederea localizării si lichidării acestora cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne care asigură alimentarea acestora. Totodată, un real ajutor adus în vederea recunoașterii direcției de propagare a aerului l-a constituit folosirea unei drone”, arată oficialii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, într-o postare pe Facebook.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: