Politică

Alianța CiuCiu (Ciolacu-Ciucă), un pericol pentru democrație

Nu cred că interesează pe cineva, dar, pe nesimțite, democrația din România este anulată de un Partid-stat din ce în ce mai vorace și agresiv, încurajat de apatia generală.

Partidul-stat consideră că alegerile sunt obositoare pentru oameni, costisitoare pentru buget și, în general, o pierdere de vreme și, prin urmare, le „comasează”.

Partidul-stat consideră că cetățenii sunt buni doar dacă depind de el și votează pentru el și, prin urmare, a mai angajat 14.000 de bugetari și a mai făcut 1000 de pensionari speciali doar în 2023, an în care a clamat „reducerea cheltuielilor statului”.

Partidul-stat urăște oamenii liberi, care se descurcă fără „ajutorul” său. Pe ei îi jecmănește ori de câte ori are ocazia, buzunăreala numindu-se eufemistic „reformă fiscală”. Pentru că are multe guri de hrănit, Partidul-stat le pregătește oamenilor liberi o nouă „ajustare fiscală” pentru 2025, când se vor fi terminat alegerile și toate măștile vor fi căzut.

Pentru Partidul-stat, oamenii sunt funcții care se împart pe algoritm. Atunci când un funcționar îndrăznește să-și facă treaba și deranjează interesele de clan, este executat rapid. Mihai Dodu de la Revoluționari a îndrăznit să verifice calitatea de luptător cu rol determinant a revoluționarului Marcel Ciolacu de la Buzău. A fost demis. Ionuț Lupu a avut tupeul să nu semneze pentru ca firmele familiei Stănescu să transforme Delta în pășune. A fost demis.

Alianța CiuCiu (Ciolacu-Ciucă) a început ca o farsă a lui Klaus Iohannis la adresa celor care l-au votat și a ajuns un pericol pentru democrație la fel de mare ca mult clamatul „extremism” Simion-Șoșoacă.

Florin Negruțiu – Republica

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button