Politică

Ciucă, prima reacție după demararea grevei în învățământ: Educația e prioritate pentru noi!

Premierul României, Nicolae Ciucă, susține că educația reprezintă o prioritate atât pentru Guvernul pe care îl conduce, cât și pentru cel următor, în condițiile în care sindicaliștii din sistem au anunțat că intră în grevă începând de luni. Amintim că Educația a primit cel mai mic buget raportat la PIB din ultimii 10 ani.

„Ne-am angajat să închidem anexa 8 din lege. Vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexă. De asemenea, ne-am asumat la nivelul coaliției că în programul de guvernare aprobat săptămâna viitoare și care va intra în funcțiune nuoul guvern vom înscrie textul convenit prin care să reiasă foarte clar că educația e prioritate națională, inclusiv componenta de salarizare. E abordarea onestă față de noi, exprimând foarte clar care este pe de-o parte posibilitatea financiară, pe de altă parte de intrare în vigoare a legilor educației.

E nevoie ca liderii de sindicat să meargă și să prezinte, urmând ca luni să avem o nouă întâlnire în același format”, a spus Ciucă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button