Va fi atacată România? Va fi atacată Republica Moldova? Sunt două dintre întrebările pe care Cristian Tudor Popescu le-a primit frecvent de când a început invazia rusă din Ucraina.
Gazetarul a explicat vineri seara, la Digi24, că spre deosebire de România, țările baltice ar fi mult mai expuse riscului unui atac, dacă Moscova s-ar decide să atace NATO, deși consideră această posibilitatea destul de improbabilă. În schimb, scenariul ca Republica Moldova să fie atacată de trupele Moscovei este mult mai plauzibil. CTP a explicat de ce și a spus că întrebarea mult mai preocupantă ar trebui să fie ce poate face România în acest caz.
Gazetarul a explicat de ce este foarte puțin probabil ca România să fie una dintre țintele Rusiei: „România nu e o fostă republică sovietică – e important, pentru că Ucraina este. România nu are minoritate rusă și nici măcar rusofonă. Pentru Rusia, republicile baltice sunt mult mai potrivite pentru atac, pentru că au minoritate rusofonă, sunt niște țări mai mici, mai atacabile decât România. Dintre ele, cea mai potrivită pentru atac este Lituania, pentru că are capitala, Vilnius, lângă granița rusă. România este, în lista lui Putin, la coadă. Dar în halul în care este armata rusă acum, atât ar mai lipsi, să atace și NATO atacând România!”
În cazul Republicii Moldova, un atac al Rusiei ar fi mult mai plauzibil, iar România nu va putea interveni militar ca să o ajute, a subliniat gazetarul: „Moldova ar putea fi atacată – nu este membru NATO, are minoritate rusofonă, au amenințat deja rușii prin ambasadă – ca și în România – în legătură cu „aveți grijă cu discriminarea rușilor și a rusofonilor”. Ca să pregătească ce? Exact Donețk și Lugansk! „Sunt asupriți, să vină Putin să ne spună: vom lupta pentru ei!” Deci, poate fi atacată. Întrebarea e ce facem noi când e atacată Republica Moldova? România nu va putea să intervină militar pentru a ajuta Republica Moldova. Va putea să intervină prin ajutoare trimise și ar fi posibil și ca niște români, poate, să treacă granița și să lupte pentru Moldova, fără uniformă militară, însă. Nu vom putea să susținem militar Moldova”, a punctat CTP.
Gazetarul spune că vizita recentă a președintelui Klaus Iohannis la Chișinău este un semnal bun, pentru că Republica Moldova are nevoie acum de susținere din toate punctele de vedere în demersul ei către Uniunea Europeană. „Acesta este lucrul cel mai important. Nu unirea cu România! Nici nu vreau să mai aud de așa ceva. În momentul ăsta, cel mai important este sprijinirea Moldovei către Uniunea Europeană”, a conchis Cristian Tudor Popescu.