Augustin Zegrean se declară șocat de decizia PNL privind nevaccinații: Trăiesc într-o altă lume!
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, afirmă că ar fi neconstituțională o prevedere legală care să oblige angajații nevaccinați să-și plătească singuri spitalizarea în caz că se îmbolnăvesc de COVID-19.
„Cum să îşi plătească spitalizarea dacă au asigurare? Cei care au făcut un astfel de amendament nu ştiu, trăiesc în altă lume… Românii care lucrează sau care sunt pensionari cam toţi plătesc la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Dacă se îmbolnăvesc şi ajung la spital, îi tratează gratuit. Cum să plătească?”, a declarat Augustin Zegrean, pentru epochtimes-romania.ro.
Fostul şef CCR a explicat că, potrivit Constituţiei, statul trebuie să asigure sănătatea publicului. „Da, deci nu se poate lucrul acesta. Pentru că oamenii au asigurare de sănătate şi toţi beneficiază de sănătate gratuită în baza asigurării”, a reiterat Augustin Zegrean, precizând că o asemenea prevedere nu ar trece niciodată de controlul de constituționalitate.
Partidul Naţional LIberal a depus un amendament la proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, prin care angajaţii la stat şi la privat vor beneficia de 10 teste gratuite, pe lună, iar în cazul în care persoanele sunt testate pozitiv, acestea să fie obligate să îşi plătească cheltuielile cu spitalizarea. Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor s-a reunit, marţi, pentru a prezenta amendamentele depuse de toate partidele la acest proiect de lege.