PSD vine la furat! Olguța: Pe români a cam început să-i doară la bască de povestea asta tocită și hipertocită cu corupția
Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, a distribuit, sâmbătă noapte, o postare a lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, în care se susține că pe români nu îi mai interesează dacă politicienii fură. PSD și PNL urmează să semneze săptămâna viitoare un acord pentru guvernare comună.
Iată postarea distribuită de Lia Olguța Vasilescu.
„Deontologii tefeliști care folosesc indignarea pe post de bîtă politică au o mare problemă. Pe lîngă faptul că odraslele lor politice, useriștii, au dat-o de gard rău de tot imediat cum au pus mînă pe putere, mai se întîmplă o chestie. Foooarte nasoală.
Pe români a cam început să-i doară la bască de povestea asta tocită și hipertocită cu corupția. Se vede în sondaje. Se vede în discursul public. Se vede în interacțiunile noastre zilnice. Dintr-o dată, în situație de criză, lumea și-a dat seama că a fost păcălită și că țară e dusă în cap nu din cauza de corupție, ci din cauza de nepricepere și/sau ticăloșie.
Ups. Buba mare. Problem. Balsai prablyem. Băeții nu mai au benzină emoțională în rezervor s-o scoată pe Kodruța presedint la kolonie.
Nasol momentul. Aborigenii nu mai pun botul la harneala sistemică. Ce ne facem, fetelor, tovarășe colonelese?
Și uite așa, dintr-o dată, în plină pandemie, deranj mare. S-a sunat sirena de alarmă și s-a chemat coloneii din baie, unde-și desfășurau activitățile specifice de petrecere a timpului liber în timp de criză.
A fost nevoie să fie scoși deontologii din bîrlog să reîncălzească ciorbă sleită a corupției. Săracu CeTePe, ce spume indignate face el la gură din nou, întocmai și la timp, absolut la întîmplare, deci la ordin. Vai, cît suferinț. Vai, ce dezastru deosebit.
Din păcate pentru el, cam face spume degeaba. Lumea s-a cam prins. Destul de tîrziu, ce-i drept. Dar a început să se prindă. Și acuma oamenii se uită frumos la deontologi, le dau cu tifla și, pe lîngă inevitabilele urări de lichide cu plăcuțe, le recomandă: plimbați ursul în altă parte, că pe-aici nu mai ține prosteală.
Mda. Nasol momentu, frumoasă colivă deontologică. Ghinion”, a scris Mirel Palada, un individ apropiat de PSD, care are în antecedente și acte de violență incontrolabile.
Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu a anunțat luni seară că se impune o intrare la guvernare a PSD pentru continuarea reformelor începute de social-democrați în guvernarea precedentă. La Antena 3, Mihai Gâdea a anunțat deja că „se face această mare coaliție”.
„Cred că s-ar impune o intrare la guvernare a PSD. De altfel, noi ne-am și oferit în această perioada cu specialiștii noștri și ni s-a spus tot timpul – va e frică să intrați la guvernare, așteptați să treacă iarnă – în niciun caz nu s-a pus problema așa. Dimpotrivă, s-a pus problema să putem să intrăm la guvernare și să ne continuăm reformele pe care le-am început”, a declarat Vasilescu la România TV.
“Adevărul este că nouă trebuia să ni se dea mandatul în 2020 pentru a formă Guvernul, având în vedere că am fost câștigătorii alegerilor. Nu s-a întâmplat acest lucru. După doi ani de guvernare de dreapta cred că a înțeles și populația că dacă mai stăm foarte mult așa s-ar putea să nu mai reparăm nimic. Încă trei ani cu guvernare de dreapta va spun că poate să vină orice partid de pe planetă asta, nu mai poate să repare ce fac în ritmul asta”, a mai spus Olguța Vasilescu.
Declarația Olgutei Vasilescu a fost făcută în timp ce liderii PNL decideau „flexibilizarea” mandatului premierului propus de PNL astfel încât acesta să poată negocia cu celelalte partide „democratice” pentru formarea unei majorități.