Klaus Iohannis și Maia Sandu, declarație comună pentru o mai bună cooperare între cele două state
Klaus Iohannis a efectuat marți, 29 decembrie, o vizită oficială la Chișinău, ca răspuns la invitația președintelui Rep. Moldova, Maia Sandu. În acest context, cei doi lideri au adoptat o declarație comună care își propune să consolideze parteneriatul strategic dintre cele două state și reconfirmă relația bilaterală specială precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european.
„România și Republica Moldova reafirmă caracterul special al relației bilaterale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentate pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare aniversăm, în 2020, zece ani. De asemenea, România și Republica Moldova reconfirmă faptul că locul firesc al Republicii Moldova se află în familia europeană”, se arată în declarație.
Totodată, România subliniază caracterul legitim al așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova pentru un trai prosper, într-un stat stabil și democratic, cu instituții publice moderne și cu o justiție independentă, și va continua să susțină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure stabilitatea, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova.
România se angajează să rămână cel mai sincer susținător al cetățenilor Republicii Moldova, așa cum a acționat deja și va continua să o facă în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.