Managerul Avioane Craiova S.A., rezistul Nicu Fălcoi, demis din funcție

Consiliul de Administrație al Avioane Craiova SA a decis să nu-i mai prelungească mandatul managerului general Nicu Fălcoi (membru USR). Informația a fost dezvăluită chiar de Fălcoi, care spune că nu are reproșuri și nu comentează prea mult această decizie sugerând totuși că membrii Consiliului de Administrație au „alte opțiuni politice”. În locul lui Fălcoi a fost numit Mișa Popic, un pensionar de 77 de ani, din CV-ul căruia reiese că deține amplă experiență în domeniul aviației și care prin anii 70 avea privilegiul de a participa la stagii de pregătire în Marea Britanie.
Trebuie precizat că Avioane Craiova SA este o companie de stat al cărei acționar este statul, prin Ministerul Economiei. Fabrica se afla la un pas de colaps financiar.
„În urma procesului de selecție, Consiliul de Administrație a decis că nu sunt persoana cea mai potrivită pentru a conduce Avioane Craiova în următorii patru ani. Începând de luni, nu voi mai ocupa funcția de director general al companiei. Nu vreau ca această postare să fie interpretată ca o acuzație la adresa cuiva. Nu caut vinovați și nu reproșez nimic nimănui. Respect decizia luată, chiar dacă membrii Consiliului de Administrație au alte opțiuni politice decât cele pe care le am eu și chiar dacă unii se așteaptă de la mine la alt tip de reacție. Poate că aceasta este decizia corectă pentru fabrică în acest moment și poate că omul care va veni după mine va reuși să gestioneze mai bine decât am făcut-o eu această perioadă extrem de complicată. Sunt însă împăcat sufletește că am făcut tot ceea ce am crezut necesar pentru a încerca să scot fabrica din situația extrem de dificilă în care am găsit-o”, afirmă Nicu Fălcoi.
Acesta susține că în momentul preluării companiei a crezut că problema principala este legată de lipsa unui soft necesar pentru livrarea avioanelor, dar că între timp a descoperit o realitate mai complicată și că lucrurile nu au putut fi rezolvate pentru că nu depindea doar de el. „Problemele erau mult mai numeroase, unele foarte vechi, unele care ar fi trebuit rezolvate de ani de zile și despre care am aflat foarte târziu. Am încercat să rezolv aceste probleme pas cu pas. Uneori am reușit, alteori nu. Au existat însă multe situații în care lucrurile nu mai depindeau doar de mine sau de echipa din fabrică, ci și de alte instituții, alte companii sau alte decizii externe. Iar atunci când depinzi de alții, capacitatea ta de a controla lucrurile devine limitată”, spune Fălcoi, subliniind că perioada următoare va fi una decisivă pentru viitorul fabricii și că-i urează „succes” noului manager.
„Nu îl cunosc aproape deloc, ne-am întâlnit o singură dată când doar ne-am salutat, și nu vreau să îi aduc niciun fel de acuzații sau prejudecăți. Dar timpul pe care îl are la dispoziție este foarte scurt, iar misiunea va fi extrem de grea pentru oricine. În această perioadă am început câteva schimbări pe care le consider absolut necesare. Din punctul meu de vedere, această fabrică are nevoie de schimbări radicale pentru a putea supraviețui pe termen lung. Probabil ar mai fi fost nevoie de încă un an sau un an și jumătate pentru ca aceste schimbări și altele care urmau să înceapă să producă efecte reale. Sper sincer ca fabrica să nu se întoarcă la modul în care a funcționat în anii anteriori, pentru că asta ar însemna, în opinia mea, o greșeală foarte mare”, a mai adăugat Nicu Fălcoi.
Ministerul Apărării Naționale a executat în februarie o scrisoare de garanție de 8 milioane de euro, în contul avansului plătit pentru modernizarea a 10 avioane IAR99. Avioanele trebuiau predate în martie 2024 dar nu sunt gata nici acum, pentru că nu au la bord o capabilitate militară cerută prin contract. Este vorba despre un soft antibruiaj și fără de care nu pot fi recepționate. Timp de cinci ani, fostul management nu a comandat softul, iar problema pare să nu fi fost rezolvată nici sub conducerea lui Nicu Fălcoi.