Suveică fiscală cu banii statului: Administratorul unor firme ‘mufate’ la bani publici, în arest pentru că nu-și plătea dările la stat

Un administrator de firme implicate în contracte publice pentru drumuri, școli și săli de sport a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București. Ancheta vizează un mecanism piramidal de societăți comerciale prin care contribuțiile reținute din salariile muncitorilor ar fi fost încasate, dar nu și virate la bugetul de stat.
Potrivit comunicatului oficial transmis de Parchet, la data de 23 februarie 2026, procurorii, împreună cu polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară în București și județul Alba, într-un dosar care vizează 4 suspecți persoane fizice și 3 persoane juridice.
Sistem piramidal: firme „curate” pentru stat vs. firme „încărcate” cu datorii la buget
Anchetatorii susțin că, în perioada martie 2022 – prezent, inculpatul principal ar fi pus la punct un sistem piramidal de societăți. Firmele din vârful piramidei ar fi încheiat contracte cu instituții ale statului român pentru lucrări de infrastructură – drumuri publice, școli și săli de sport în județele Alba și Cluj – și ar fi avut obligațiile fiscale plătite la zi, pentru a putea participa fără probleme la licitații.
În schimb, societățile din eșalonul inferior ar fi fost folosite pentru angajarea muncitorilor din construcții. În cadrul acestora, contribuțiile aferente salariilor ar fi fost reținute la sursă, însă nu ar mai fi fost virate către bugetul de stat în termenul legal de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
„În acest mod s-a produs bugetului de stat un prejudiciu actualizat la zi în cuantum de 2.125.490 lei”, se arată în comunicatul Parchetului.
55 de milioane de lei sub sechestru
Procurorii mai susțin că inculpatul coordonator ar fi încercat să evite recuperarea prejudiciului, neachiziționând bunuri nici pe numele celor trei societăți, nici în nume propriu.
Cu toate acestea, ancheta a dus la identificarea a zeci de imobile – terenuri, apartamente, case și clădiri de birouri – aflate sub controlul acestuia, în valoare totală de aproximativ 55.000.000 de lei.
La data de 27 februarie 2026, asupra acestor bunuri a fost instituit sechestru asigurător, în vederea recuperării pagubei, a confiscării speciale și, potrivit procurorilor, chiar a confiscării extinse, existând indicii că o parte dintre bunuri ar fi fost dobândite din activități infracționale.
Arest la domiciliu pentru coordonator
Față de inculpatul principal, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu începând cu 23 februarie 2026.
Dosarul vizează infracțiuni de reținere și neplată, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, a impozitelor și/sau contribuțiilor, faptă prevăzută de art. 61 alin. 1 din Legea 241/2005.
Procurorii subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal și că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală hotărâre definitivă.